Lucian Bute şi-a reziliat contractul cu Showtime şi ar putea negocia cu HBO

Lucian Bute şi-a reziliat contractul cu Showtime şi ar putea negocia cu HBO
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Colaborarea dintre boxerul gălăţean Lucian Bute, fost campion mondial IBF la categoria supermijlocie, şi canalul american de televiziune cu plată Showtime s-a încheiat, cu acordul părţilor, săptămâna trecută, relatează presa canadiană, citată de Agerpres.

InterBox, clubul lui Bute, şi Showtime au decis să încheie colaborarea începută în 2010 pentru transmiterea a trei meciuri ale pugilistului român.

"S-a încheiat. Ne-am întâlnit cu ei săptămâna trecută şi acum suntem liberi", a confirmat Jean Bédard, preşedintele InterBox, cu menţiunea că "dacă Lucian va câştiga pe 3 noiembrie contra lui Denis Gracev, atunci ar putea merge la HBO. Am o relaţie bună cu Ken Hershman (responsabilul pentru box al reţelei pay-per-view HBO, n. red)".

Relaţia cu Showtime s-a degradat după ce Ken Hershman a trecut de la Showtime la HBO în urmă cu un an, noul responsabil cu sportul de la Showtime, Stephen Espinoza, nefiind în termeni buni cu promotorul canadian.

Showtime a refuzat să difuzeze în direct meciul dintre Lucian Bute şi Carl Froch, câştigat de britanic prin KO tehnic, şi l-a preferat pe Andre Ward, dar acesta nu a dorit să lupte cu Bute la începutul anului.

"Schimbarea de conducere a făcut să nu ne putem înţelege, pentru că Showtime nu a dorit să îl accepte pe Froch", a amintit Jean Bédard, care a admis că litigiul nu s-a putut regla nici în faţa tribunalului.

"La nivel financiar, rezilierea contractului va avea un impact, dar Lucian este gata să suporte acest lucru. Am auzit că Showtime nu dorea să caute adversar şi am fi putut merge în justiţie, dar am luat această decizie", a mai explicat Bedard.

Bute - Gracev, pe 3 noiembrie

Lucian Bute, 30 victorii (24 prin KO) şi o înfrângere, va boxa pe 3 noiembrie cu rusul Denis Gracev, 12 victorii (8 KO), un egal, iar meciul va fi transmis de modestul canal Wealth TV. "Lucian înţelege că trebuie să treacă prin această etapă pentru a reveni la nivelul înalt la care a fost", a precizat Bédard.

"Visul InterBox este acela de a-l vedea pe Bute victorios în faţa rusului, iar apoi să urmeze meciul revanşă cu Carl Froch, la HBO", relatează presa canadiană, care întăreşte afirmaţia lui Bedard: "O revanşă contra lui Froch la HBO, ar fi ideală".

Citit 1430 ori Ultima modificare Joi, 25 Octombrie 2012 12:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.