Calvarul Oţelului s-a încheiat în 2012! În anul viitor, să vină Cupa!

Calvarul Oţelului s-a încheiat în 2012! În anul viitor, să vină Cupa!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Oţelul a trecut cu bine peste un an marcat de uriaşe probleme admistrative, intrându-se în 2013 cu şanse mari şi speranţe îndreptăţite la un nou trofeu, Cupa României


Pentru echipa de fotbal Oţelul Galaţi, 2012 a fost un an plin de probleme, poate cel mai complicat şi mai dificil din 2005 încoace. Conflictul de la vârful clubului, dintre acţionari şi conducerea executivă, a avut efecte resimţite din plin mai ales în a doua jumătate a anului, oglindite în clasarea modestă în campionatul Ligii I ce se va încheia în luna mai a anului viitor. Fără să se poată face transferurile necesare, s-a pornit la drum în campionatul 2012-2013 cu un lot descoperit pe câteva posturi. Cele mai mari necazuri au fost pe flancul stâng al defensive, plecare lui Sălăgeanu şi apoi accidentarea gravă a lui Silviu Ilie fiind resimţită din plin. A urmat despărţirea de Dorinel Munteanu, antrenorul cu care s-a câştigat titlul de campioană în 2011, conducerea tehnică fiindu-i încredinţată unuia dintre cei mai emblematici foşti jucători ai Oţelului, Viorel Tănase. De parcă n-ar fi fost de ajuns, au urmat şi numeroase accidentări şi doar locul 11, cu 22 de puncte, într-un clasament întocmit fără să contorizăm şi cele două puncte penalizare, o altă belea care a lovit clubul în acest an. Acest caz încă se află în litigiu şi nu are o decizie finală, Oţelul apelând la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în speranţa unui verdict favorabil.

Anul schimbării patronatului

În toamnă, au apărut primele semne ale revenirii la normalitate, odată cu preluarea clubului de către TNG, o companie deţinută de unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din ţară, Dan Grigore Adamescu.

Cupa României, poleială pe un sezon cenuşiu

Totuşi, chiar şi în condiţiile vitrege amintite, Oţelul încheie anul aflându-se tot în „zona marii performanţe”, sezonul cenuşiu fiind salvat graţie parcursului din Cupa României, unde s-a ajuns până în semifinale, la doar doi paşi distanţă de singurul trofeu intern care lipseşte din vitrina clubului. „Ne-a mers bine în Cupa României, cu trei victorii fără nici un gol încasat şi astfel vom intra în noul an cu speranţa câştigării trofeului. În schimb, în campionat cred că trebuia să mai luăm în jur de opt puncte, au fost jocuri în care am terminat la egalitate, nemeritat, pentru că am dominat adversarul la toate capitolele. Astfel am fi fost în primele zece, aşa cum mi-am dorit când am preluat echipa”, a concluzionat antrenorul Viorel Tănase.

Optimism maxim pentru 2013

Fanii au motive temeinice să viseze că Oţelul va fi una dintre cele două echipe care vor închide sezonul fotbalistic în luna iunie, iar apoi la un nou campionat cu favoriţii luptându-se din nou pentru şefia Ligii I. Motivul principal de optimism este faptul că deja Oţelul este club cel mai activ pe piaţa de transferuri cu patru achiziţii (Zaharia, Vancea, Astfaei şi chilianul Gazale), conducătorii clubului anunţând că nu se vor opri aici cu achiziţiile.

Citit 2615 ori Ultima modificare Vineri, 28 Decembrie 2012 16:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.