Doi gălăţeni, convocaţi la naţionala de futsal
Foto: Portarul Petrişor Toniţă, convocat din nou la naţionala de tineret

Doi gălăţeni, convocaţi la naţionala de futsal
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipa naţională de tineret a României la futsal va susţine, la Montpellier, o dublă amicală cu reprezentativa similară a Franţei (under 21 de ani). Printre cei convocaţi se află şi doi gălăţeni, care nu puteau lipsi de la această acţiune a echipei naţionale de tineret, fiind componenţi de bază ai echipei sub 21 de ani. Cei doi gălăţeni, legitimaţi la United, portarul Petrişor Toniţă şi George Buleandră vor absenta o perioadă de la pregătirea formaţiei lui David Asandei, odată cu plecarea în Franţa pentru disputarea „dublei” amicale.

Toniţa şi Buleandră sunt convocaţi cu regularitate, iar primul, a participat chiar şi la o acţiune a naţionalei de seniori, atunci când a fost concurent pe post cu Vlad Iancu, fostul său coleg de la echipa de club.

United Galaţi, formaţie pregătită de David Asandei, se află în plină pregătire pentru partea a doua a sezonului din Liga I de futsal. United se clasează pe locul cinci, cu 19 puncte acumulate după 11 partide (şase victorii, un egal şi patru înfrângeri), cu golaveraj pozitiv, 70-54.

Reluarea campionatului este programată pe data de 5 februarie, atunci când United se va deplasa pe terenul celor de la Smart Bucureşti, partidă ce va fi transmisă în direct de DigiSport 2, de la ora 20.00.

Citit 1066 ori Ultima modificare Joi, 31 Ianuarie 2013 15:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.