Prima victorie în cantonamentul din Spania: Oţelul a bătut campioana Bulgariei
Foto: Zaharia a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Oţelului - Foto Sorin Pană

Prima victorie în cantonamentul din Spania: Oţelul a bătut campioana Bulgariei
Zaharia a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Oţelului - Foto Sorin Pană
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Roş-alb-albaştrii au câştigat al doilea joc de la „Marbela Cup”, 1-0 cu Ludogorets, printr-un gol marcat de Iorga din penalti. Dintre noii jucători transferaţi, au impresionat Astafei şi Zaharia, în timp ce brazilianul Joao Felipe Antunes a dezămăgit


Fotbaliştii de la Oţelul Galaţi, aflaţi în cantonament în Spania, au susţinut joi al doilea meci amical din acest an, în compania campioanei Bulgariei, Ludogorets Razgrad, echipă care confirmă şi în acest sezon prin postura de lider în campionatul ţării vecine.

Antrenorul Petre Grigoraş a început partida  cu Brăneț - Joao Felipe, Ljubinkovic, Costin, Popescu - Neagu, Giurgiu, Iorga - Astafei, Didi, Stromajer. O formulă de echipă uşor asemănătoare primului „11” din amicalul de luni, cu Dinamo Kiev, patru modificări fiind făcute în echipa de start: titularizările portarului Brăneţ, mijlocaşului Stromajer, testarea lui Ljubinkovic ca fundaş central,  coborârea lui Iorga în linia mediană şi prima prezenţă în tricoul roş-alb-albastru a fundaşului dreapta brazilian Joao Felipe Antunes. Acesta din urmă a avut un start de meci dezamăgitor, a fost depăşit uşor în câteva rânduri pe faza defensivă, compensând doar cu o centrare foarte bună. La ce primă impresie a lăsat, nu se anunţă a fi de durată colaborarea cu agenţia de impresariat care l-a adus, PM Foot.

Jocul a fost echilibrat, fără multe faze de poartă, prima mare ocazie având-o bulgarii, un şut de la distanţă fiind scos de lângă bară de Brăneţ (32’). Pe final de repriză, a venit şi primul gol din acest an al Oţelului, marcat de Iorga (44’) dintr-un penalti scos de cel mai activ jucător din atacul gălăţean, Astafei, faultat de românul Moţi.

După pauză, s-a intrat pe teren cu Simaitis – Cojoc, Sîrghi, Sipovici, Murgoci – Filip, Benga, Paraschiv – Marquinhos, Vancea, Zaharia. Meciul a rămas echilibrat, s-a mai pierdut din cursivitate  dar cu un plus l-a angajamentul fizic. Dintre noii veniţi a plăcut Zaharia, dincolo de execuţiile tehnice fiind şi dispus la travaliu, cu dese coborâri în sprijinul coechipierilor din defensivă, în timp ce Marquinhos a fost destul de absent în joc iar Vancea s-a străduit dar mai are mult până să-l facă uitat pe Marius Pena. Defensiva a mers foarte bine şi în a doua parte, fără nicio ocazie în contul adversarilor, în timp ce la poarta cealaltă Oţelul a avut o mare ocazie în min. 80, la o urcare a lui Cojoc finalizată cu şut, portarul a respins dar Paraschiv nu a ajuns la minge să o împingă în poarta goală.

Nu au jucat Grahovac, Cârjă, Tudorie şi chilianul Gazale, acesta din urmă uşor accidentat la gleznă după meciul de luni cu cei din Kiev. În următorul joc, Oţelul va juca duminică, cel mai probabil cu Rapid Bucureşti.

Citit 1582 ori Ultima modificare Joi, 07 Februarie 2013 20:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.