Sorana Cîrstea, a treia jucătoare română care câştigă peste două milioane de dolari din tenis

Sorana Cîrstea, a treia jucătoare română care câştigă peste două milioane de dolari din tenis
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sorana Cîrstea a devenit, odată cu calificarea în optimile de finală ale turneului de la Charleston, a treia jucătoarea din România care depăşeşte suma de două milioane de dolari câştigată din tenis.

Cîrstea, locul 25 WTA şi cap de serie numărul 11, s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului de la Charleston (SUA), după ce a beneficiat, în turul doi, de retragerea sportivei Anabel Medina Garrigues (Spania), poziţia 59 în ierarhia mondială. Prezenţa în această fază a competiţiei îi asigură româncei un cec în valoare de 8.645 de dolari.

Conform statisticii oferite de site-ul oficial al WTA, Cîrstea a acumulase până luni 1,993 milioane de dolari americani (sumă brută) şi cu premiul de la Charleston ea va trece de două milioane de dolari.

În clasamentul "all-time feminin", Irina Spârlea a "adunat" cei mai mulţi bani în carieră dintre jucătoarele române - 2,6 milioane de dolari, fiind urmată de Monica Niculescu, care a obţinut 2,1 milioane de dolari premii.

Citit 825 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Aprilie 2013 13:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.