Gălăţeanul Nicu Vlad a fost ales prim-vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Haltere

Gălăţeanul Nicu Vlad a fost ales prim-vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Haltere
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nicu Vlad, preşedintele Federaţiei Române de Haltere a fost ales în funcţia de prim-vicepreşedinte al Federaţiei internaţionale de haltere (IWF), cu prilejul Congresului de la Moscova.

''Sunt noul prim-vicepreşedinte al federaţiei internaţionale. Pentru prima dată, alegerea pentru prim vicepreşedinte s-a făcut separat, după alegerea preşedintelui şi a secretarului general. Am obţinut cele mai multe voturi în cursa cu reprezentanţi ai Rusiei, Turciei şi SUA, dar cel mai aproape de mine s-a clasat thailandezul Intarat Yodbangtoey'', a declarat Nicu Vlad.

Nicu Vlad, vicepreşedinte al IWF din 2009, a mai urcat o treaptă în ierarhia federaţiei internaţionale şi este al doilea după preşedintele Tamas Ajan, 74 ani, din Ungaria, care ocupă acest post din 2000. În alegerile pentru funcţia supremă a forului, Ajan a obţinut 80 de voturi, faţă de 55 ale următorului contracandidat, italianul Antonio Urso, preşedintele Federaţiei europene.

Fostul campion olimpic de la Los Angeles (1984), gălăţeanul este şi vicepreşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Citit 925 ori Ultima modificare Marți, 21 Mai 2013 13:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.