Oţelul joacă astăzi primul meci acasă din acest sezon
Foto: Gabriel Giurgiu, căpitanul Oţelului

Oţelul joacă astăzi primul meci acasă din acest sezon
Gabriel Giurgiu, căpitanul Oţelului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Antrenorul Ionuţ Badea intenţionează să înceapă duelul cluburilor intrate în insolvenţă cu acelaşi „11” pe care mizat şi în prima etapă


Echipa de fotbal Oţelul Galaţi urmează să susţină astăzi primul meci din acest pe teren propriu, roş-alb-albaştrii urmând să întâlnească pe U. Cluj, într-o partidă din cadrul etapei a doua din Liga I, care va începe la ora 19.00.  Va fi primul duel al sezonului între două cluburi din Liga I aflate în insolvenţă, un aspect care nu afectează atmosfera din vestiarul echipei gălăţene, conform căpitanului Gabriel Giurgiu. „Suntem jucători profesionişti, treaba noastră este să ne pregătim şi să jucăm la cel mai înalt nivel. S-au mai mişcat lucrurile din punct de vedere financiar, ceea ce ni s-a promis în ultima lună s-a respectat, lucru care ne dă încredere că pe viitor va fi bine, astfel că atmosfera în vestiar este bună. Ultimul joc cu U. Cluj a fost destul de curând (n.r. – 0-2 la Galaţi spre finalul campionatului trecut), am pierdut neaşteptat atunci şi am avut de învăţat din acea partidă, nu o să mai facem greşelile de atunci”, a declarat Giurgiu.

În linii mari, antrenorul Ionuţ Badea va miza pe aceeaşi jucători ca în meciul din prima etapă, câştigat cu 1-0 pe terenul celor de la Corona Braşov.  „Aproape întreg lotul este valid şi mi-a fost greu să fac lista primilor 18. Întâlnim o echipă ambiţioasă a Ligii I, care a împrumutat din caracterul hotărât al antrenorului său, Ionel Ganea. Nu va fi uşor, mai ales în momentele în care vom avea posesia pentru că adversarul nostru închide bine spaţiile, are aceeaşi tendinţă defensivă ca în sezonul trecut”, a declarat Ionuţ Badea.

Din lotul Oţelului pentru acest meci nu vor face parte jucătorii ce absentează de multă vreme din cauza problemelor medicale, Didi, Zaharia şi Silviu Ilie. Acesta din urmă se antrenează normal, dar încă nu este în parametri fizici optimi.

Întârzieri cu abonamentele

Problemele de organizare în ceea ce priveşte punerea în vânzarea a abonamentelor pentru meciurile din turul campionatului persistă, directorul general Narcis Răducan spunând că se speră ca măcar o parte dintre solicitanţi să le primească până la partida de mâine de pe teren propriu, cea cu U. Cluj. Reamintim că procedura a fost una destul de greoaie, prin completarea unor formulare de către doritori pe baza corăra să se facă distribuirea. „Într-adevăr, nu a fost o campanie de organizare normală. Suporterii care au complet formularele online până ieri (n.r. – joi) cred că vor primi abonamentele în această după amiază (n.r. vineri). Ceilalţi, vor primi ceva provizoriu, urmând ca săptămâna viitoare să intre şi ei în posesia abonamentelor”, a declarat Narcis Răducan.

Acesta a adăugat că biletele pentru partida cu U. Cluj, programată sâmbătă pe stadionul „Oţelul”, de la ora 19.00, vor fi puse în vânzare în ziua meciului. „Am primit asigurări de la domnul Adamescu (n.r. – patronul clubului) că preţurile la bilete vor fi aproximativ la fel ca în sezonul trecut”, a precizat Răducan.

În campionatul trecut biletele au costat 15 lei la tribuna I, 10 lei – tribuna a II-a şi 7 lei – Peluze.

Citit 1774 ori Ultima modificare Vineri, 26 Iulie 2013 16:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.