Seria tâmpeniilor continuă: La Sala Sporturilor, izolaţie peste faţada finisată
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Seria tâmpeniilor continuă: La Sala Sporturilor, izolaţie peste faţada finisată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Firma executantă a lucrărilor de reabilitare n-a respectat proiectul, finalizând lucrările exterioare fără să facă anveloparea termică


Sala Sporturilor nu va mai avea designul tradiţional, aspectul exterior cunoscut de patru decenii fiind acoperit acum de polistiren şi o nouă tencuială. De parcă n-ar fi fost de ajuns numeroasele erori de până acum din tot acest proiect de consolidare şi reabilitare a Sălii Sporturilor, acum a mai apărut una de pomină, ce rivalizează cu „cele şapte minuni din Caracal”. La Galaţi nu s-a terminat construcţia clădirii uitându-se macaraua înăuntru, în schimb s-a terminat de finisat exteriorul şi abia apoi se pune, deasupra, termoizolaţia exterioară.

„Executantul n-a respectat proiectul, n-a făcut termoizolaţia. Cam la fel a fost şi cu hidroizolaţia, au făcut-o cum au vrut ei, nu cum era în proiect. Firma respectivă a fost exclusă şi acum fac alţii ceea ce trebuia făcut de prima dată”, a explicat primarul Marius Stan motivul pentru care încă întârzie redeschiderea obiectivului.

Unul dintre cei care au lucrat la întocmirea proiectului de reabilitare, Nicolae Cerăceanu, a confirmat că anveloparea construcţiei a fost prevăzută de la bun început. „Nu ştiu de ce, printr-o dispoziţie de şantier, s-a  sărit peste anvelopare. Compania Naţională de Investiţii (n.r. - CNI, finanţatoarea lucrărilor) a cerut o expertiză tehnică, făcută de o firmă craioveană, concluzia fiind că se impune termoizolarea, iar CNI a decis că trebuie făcută conform proiectului”, a explicat Nicolae Cerăceanu.

Noul termen, 15 septembrie

Firma Straco are lucrarea contractată de la CNI şi apoi a subcontractat-o firmei Ecolemn, care nu a plătit nici acum salariile muncitorilor de la Sală pe lunile decembrie 2012 şi jumătate din ianuarie acest an. Ecolemn a fost înlocuită în urmă cu mai bine de o lună de mai multe firme gălăţene, care deja au terminat de anvelopat două laturi, o a treia este aproape gata şi s-a avansat mult şi la a patra. De asemenea, pe acoperiş s-a făcut cam jumătate din ce trebuie la hidroizolaţie.

Conform contractului, termenul de finalizare a fost „martie 2012”, iar reprezentanţii Straco spun că de data aceasta nu va mai fi vorba de o nouă amânare şi că vor termina totul în mai puţin de trei săptămâni. „Nu ştiu istoricul lucrării, mă ocup de puţin timp de această sală, astfel că nu ştiu exact de ce s-au făcut finisajele fără să fie făcută anveloparea. Ce pot să vă spun este că în jur de 15 septembrie totul va fi gata, inclusiv probele la instalaţii”, a spus Mircea Şerbănică, inginer al firmei Straco.

Dacă acest ultim termen va fi respectat, vor trebui rezolvaţi foarte repede următorii paşi ce ţin de partea birocratică, Primăria să-şi preia obiectul de la CNI, apoi Consiliul Local să o încredinţeze în administrare către Gospodărire Urbană (ex-ADP). Astfel ar fi şanse ca pe 5 octombrie, când echipa de baschet feminin Phoenix va debuta în prima liga, să se joace în Sala Sporturilor. Sau măcar pe 16 octombrie, la primul meci al sezonului pentru echipa de volei masculin nou-promovată în primul eşalon, Arcada. Deocamdată, formaţia de futsal United va trebui să înceapă campionatul Ligii I tot în sala "Siderurgistul", pe 8 septembrie.

 

Citit 3054 ori Ultima modificare Joi, 29 August 2013 17:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.