Scandal în handbalul juvenil gălăţean: S-a dat cu pumnul în arbitrul derbiului local
Foto: În plan îndepărtat, arbitrul Daniel Basso

Scandal în handbalul juvenil gălăţean: S-a dat cu pumnul în arbitrul derbiului local
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Scandal monstru, sâmbătă, în sala Clubului Sportiv Şcolar, potolit abia după apariţia jandarmilor. Situaţia tensionată, generată de orgoliile exacerbate ale unora dintre părinţii jucătoarelor, a explodat după finalul derbiului dintre cele două echipe gălăţene, CSŞ şi Handbal Art, din cadrul Campionatului Naţional de junioare II (15-16 ani), încheiat cu victoria gazdelor cu 27 – 23, totul culminând cu un pumn încasat de unul dintre arbitrii jocului, Daniel Basso. Conflictul a fost alimentat şi de faptul că acesta este fiul directorului de la CSŞ.

„După terminarea meciului, părinţii celor de la Handbal Art, printre care şi unul de profesie poliţist, au început să mă înjure şi mă ameninţe că nu mai ies viu din sală. Unul dintre ei a început să ţipe la copil să-i aducă brişca. De la vorbe, s-a ajuns la violenţă fizică, unul dintre ei lovindu-mă pe la spate cu pumnul în cap, sub ureche. Totul s-a petrecut sub ochii fiicei mele, în vârstă de opt ani, care apoi mi-a spus că nu mai vrea să mai calce vreodată într-o sală de sport. Am chemat jandarmii, altfel nu ştiu cum s-ar fi terminat totul”, a povestit Daniel Basso. Acesta a precizat că şi-a scos certificat medico-legal pe baza căruia intenţionează să depună plângere penală.

Acuzaţii reciproce

Totodată, arbitrul a acuzat-o pe antrenoarea de la Handbal Art, Gabriel Artene, că i-a incitat pe cei din tribune. „Nu a spus nimic înainte de meci cu nu vrea să arbitrez eu, nu ar fi fost nicio problemă să fie delegat altcineva. Prin comportamentul din timpul meciului antrenoarea i-a incitat pe părinţii jucătoarelor sale şi aşa a degenerat totul”, a mai spus Basso.

În schimb, Gabriela Artene susţine că acuzaţiile ce i-au fost aduse de arbitru sunt total nefondate. „Din start, precizez că dezaprob total un astfel de comportament al celor care au asistat la meci. Sunt antrenor şi cadru didactic, astfel de scene nu ne ajută deloc în educaţia sportivilor, dimpotrivă. O să am o discuţie cu părinţii care au fost implicaţi şi o să le cer să nu mai vină la meciuri. În ceea ce mă priveşte, există inregistrarea video a partidei, sunt martori, antrenorul Relu Druţu chiar de la CSŞ, profesorul Eugen Baştiurea, care pot confirma că nu a fost nimic instigator. Dimpotrivă, m-am interpus între ei cu riscul de a încasa eu vreun pumn, asta e instigare? N-am avut nicio obiecţie la arbitraj, nicio acuzaţie, ne-au învins pentru că au fost mai buni”, a spus Artene. Totodată, antrenoarea spune că lucrurile au degenerat şi din cauza arbitrului: „Spre exemplu, la fotbal, ce fac arbitrii când sunt apostrofaţi de public? Pleacă la vestiare, nu? Dacă făcea asta, poate nu s-ar fi ajuns la violenţă”.

Citit 3491 ori Ultima modificare Luni, 07 Octombrie 2013 18:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.