Şase români în finala circuitului Superkombat de la Galaţi

Şase români în finala circuitului Superkombat de la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Programul galei de la Patinoar va cuprinde trei părţi distincte: piramida finală la categoria grea, două meciuri pentru titlul mondial şi o confruntare România versus Restul Lumii


Şase români - Raul Cătinaş, Cătălin Moroşanu, Andrei Stoica, Bogdan Stoica, Benjamin Adegbuyi şi Alexandru Lungu - vor concura în finala circuitului Superkombat, programată pe data de 21 decembrie, la Galaţi, şi care se anunţă a fi cel mai mare eveniment al anului pe reguli de K-1 din Europa.

Conform preşedintelui Superkombat, Eduard Irimia, în cadrul galei se vor disputa zece confruntări internaţionale, evenimentul urmând să fie format din trei părţi distincte. În total, 18 sportivi din 12 ţări vor lupta la Galaţi, programul complet urmând să fie anunţat până la sfârşitul acestei săptămâni.

"În primul rând va fi piramida finală la categoria grea, unde participă sportivi din şase ţări, aici incluzând şi meciul de rezervă. Apoi sunt programate duelurile pentru centurile mondiale, în care vor lupta fraţii Andrei şi Bogdan Stoica în faţa unor challengeri obligatorii. Seara se va încheia cu o confruntare România vs. Restul Lumii, în care sportivi autohtoni precum Raul Cătinaş, Benjamin Adegbuyi, Cătălin Moroşanu şi Alexandru Lungu vor avea meciuri împotriva unor adversari de top", a declarat Irimia.

Campion mondial din mai 2012, atunci când l-a învins pe Ivan Stanic, Bogdan Stoica (23 de ani, 30 de victorii - 2 înfrângeri) îşi va apăra titlul la categoria cruiser în faţa challengerului obligatoriu, Igor Bugaenko (Belarus, 32 de ani, 50 de victorii - 5 înfrângeri). De asemenea, fratele său mai mare, Andrei (26 de ani, 31 de victorii - 5 înfrângeri), care a câştigat un meci eliminatoriu în decembrie anul trecut, învingându-l prin KO pe lituanianul Arnold Oborotov, îl va înfrunta la Galaţi, pentru titlul mondial la categoria supercruiser, pe cehul Ondrek Hutnik (30 de ani, 76 de victorii - 9 înfrângeri), devenit la rândul său pretendent oficial după ce l-a învins pe algerianul Massinissa Hamaili.

Biletele, 50 şi 70 de lei

Evenimentul, găzduit de Patinoarul din Galaţi, va fi televizat în direct în aproximativ 100 de ţări de pe toate continentele. “Va fi o premieră absolută, practic, de la New York şi până la Melbourne, în Australia, toată lumea va putea vedea la televizor o gala produsă în ţară noastră. Expunerea va fi uriaşă”, a adăugat promotorul român. În ţara noastră, gala va fi în direct pe Sport.ro şi Pro TV, în timp ce la nivel internaţional, fanii o vor putea urmări în direct, printre multe alte televiziuni, la Eurosport şi Fight Now TV.

Biletele, împărţite în două categorii, în funcţie de locul ocupat, costă 70 de lei, respectiv, 50 de lei, şi pot fi cumpărate de la Shopping City Galaţi - biroul de informaţii, de la orice magazin Orange, Vodafone sau Domo, ori pe internet, pe eventim.ro.

Citit 1600 ori Ultima modificare Luni, 02 Decembrie 2013 20:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.