Pe urmele lui Bute şi Ciocan/ Vicecampion naţional la doar câteva luni de la primul antrenament

Pe urmele lui Bute şi Ciocan/ Vicecampion naţional la doar câteva luni de la primul antrenament
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Pugilistul Adrian Bogdanos a ajuns în finală la primul Campionat Naţional la care a participat * Înaintea primei competiţii majore din scurta sa carieră, puştiul de la CSM Dunărea avea „experienţa” a doar cinci meciuri, şi acelea fără miză, de antrenament


Dacă facem abstracţie de cei doi mari campioni, Lucian Bute şi Cristian Ciocan, în oraşul care a dat cei mai mari pugilişti români ai ultimului deceniu prezentul nu există. Mai ţin în viaţă speranţa doar câţiva juniori, la care se adaugă antrenorul Costel Burlacu. Doar unul singur în tot oraşul. Spre comparaţie, la Buzău sunt patru tehnicieni, la Brăila şase!

Cam o dată la 3-4 ani o ia de la capăt, cu o nouă generaţie de puşti, sperând că poate se întâmplă minunea şi nu-i mai pierde pe drum până la vârsta senioratului. Construieşte un castel de nisip, unul dărâmat mereu de puternicul val al lipsei stimulării pugiliştilor, când aceştia ajung pe la 17-18 ani. L-a lovit şi anul trecut, când patru campioni naţionali la juniori mari s-au lăsat de box. Fără indemnizaţie, măcar una la câteva luni, fără vitaminizare, supliment de hrană sau alte mici stimulente care deseori contează, mai ales când ajung la loturile naţionale şi văd că alţii de vârsta lor primesc câte ceva, renunţă. Aşa a ajuns Galaţiul să nu mai aibă de câţiva ani niciun pugilist la seniori, un oraş în care la începutul anilor '90 erau cel puţin opt cluburi cu secţii de box, fiecare cu propria sală de antrenament, zeci de antrenori şi sute de pugilişti.

Modestia unui vicecampion

La începutul anului, o nouă raită de selecţie prin şcoli, iar în februarie îi intra în sală Andrei Bogdanos. După un progres fantastic, în numai zece luni de antrenamente, pe 7 decembrie, în ziua când împlinea 13 ani, îşi punea la piept prima medalie, cea de vicecampion naţional la cadeţi.

„Acum sunt mai bucuros că am pierdut finala decât aş fi fost în cazul unei victorii”, acestea au fost printre primele cuvintele pe care ni le-a spus Adrian Bogdanos. Afirmaţie aparent ciudată, dar explicată imediat, cu o maturitate surprinzătoare pentru un puşti de 13 ani: „Dacă-l băteam, cine ştie ce mare valoare aş fi putut să mă cred şi poate aş fi lăsat-o mai moale. Aşa, finala pierdută m-a ambiţionat enorm, o să muncesc pe brânci şi data viitoare o să fi cel mai bun”.

Provine dintr-o familie de oameni modeşti din cartierul Traian, spunându-ne că ştie ce-i greul, a fost învăţat să preţuiască valoarea muncii. „Tata m-a îndemnat să mă apuc de box, el a insistat să fac sport, spunându-mi că astfel voi învăţa cum să fiu campion şi în viaţă”. Continuă lăudându-şi profesorul de educaţie-fizică de la Şcoala nr. 20, Dorin Bălănescu, cel care-l îndrumă aproape zilnic, mulţumind pentru sprijin şi dirigentei sale.

Despre prima sa competiţie oficială, mărturiseşte că greu cu adevărat a fost doar în primul meci, mai ales că de când s-a apucat de box nu avusese decât cinci partide de verificare. „Am fost copleşit de emoţii uriaşe. Am scăpat de ele când mi-am dat seama că adversarul n-are ce să-mi facă, nu mă poate atinge”. Îl are ca idol pe Leonard Doroftei şi se declară susţinător înfocat al lui Bute şi Ciocan şi visează să le calce pe urme.

Citit 2984 ori Ultima modificare Joi, 26 Decembrie 2013 17:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.