Pariurile zilei: Răscolind după câştig

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Derry City - Dundalk 2 (cotă 2,10)

În condiţiile unei zile cu foarte puţine evenimente în ofertă, cota de la acest meci din Irlanda, Cupa Ligii, atrage. Dundalk este echipa mai valoroasă, nu degeaba este lider în campionat, în timp ce Derry este pe locul şase, în formă slabă, cu o singură victorie în campionat în ultimele şapte etape. Totuşi, recomandăm prudenţă în alegerea sumei pariate, Cupa Ligii poate fi o competiţie care să nu-i intereseze pe cei de la Dundalk.

Bielsko Biala - Zaglebie 1, la egal pariu rambursat (1,60)

În play-out, prima ligă poloneză, lucrurile sunt clare înaintea acestei penultime etape. Se ştiu cele două retrogradate, astfel că se joacă fără miză, aspect care ne determină să luăm în calcul şi o mică măsură de siguranţă, alegând varianta cu rambursarea sumei pariate, în caz de se termină meci egal. Zaglebie este ultima clasată, una dintre cele două retrogradate, echipă blazată şi fără potenţial, lucru care se vede în bilanţul jalnic din ultimele şase etape: un egal şi în rest înfrângeri. La un pariu simplu pe victoria gazdelor, cota este 2,20.

Citit 2647 ori Ultima modificare Luni, 26 Mai 2014 18:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.