BASCHET FEMININ/ Phoenix păstrează toate româncele din sezonul trecut

BASCHET FEMININ/ Phoenix păstrează toate româncele din sezonul trecut
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Singura jucătoare din lot cu care încă se negociază prelungirea contractului este Florentina Ardeleanu * Prima achiziţie, gălăţeanca Gabriela Necula * Cele trei americance nu se vor mai întoarce la Galaţi, în locul lor vor fi aduse alte jucătoare din străinătate


Rezultatele pozitive înregistrate anul trecut, la sezonul de debut în Liga Naţională de Baschet Feminin (LNBF) i-au determinat pe cei din conducerea clubului Phoenix să mizeze pentru sezonul viitor cam pe acelaşi nucleu de jucătoare cu care au făcut primii paşi în LNBF. Practic, se doreşte păstrarea tuturor româncelor din lot, modificări urmând să apară doar în ceea ce priveşte jucătoarele străine. „Am păstrat jucătoarele românce de sezonul trecut, acesta este un lucru bun, căci nu multe echipe reușesc să își păstreze jucătoarele. Singura  cu care încă se negociază este Florentina Ardeleanu”, ne-a declarat  Florin Nini, managerul general al CS Phoenix Galaţi. 

Cu excepţia precizată de Nini, toate detaliile prelungirii contractelor au fost stabilite şi zilele următoare, în funcţie de programul din vacanţă al baschetbalistelor, se vor pune şi semnăturile pe aceste acorduri. Beatrice Alaiba este una dintre primele care a şi făcut acest lucru. „M-am înţeles cu cei de la Phoenix şi pentru sezonul următor, am semnat pe încă un an, mă bucur că am ocazia să continui aici. Vreau ca în campionatul următor să avem acelaşi spirit de luptă din sezonul trecut şi sunt sigură că se va vedea asta în rezultate mai bune. Sper că cei care ne-au susţinut până acum să o facă în continuare, atât la bine cât şi la rău, îi aşteptăm la meciurile noastre”, a declarat gălăţeanca Beatrice Alaiba. 

O primă achiziţie

La capitolul achiziţii, deocamdată este o singură noutate, primul transfer încadrându-se în politica clubului anunţată acum un an, a readucerii la Galaţi a jucătoarelor formate aici. Este vorba de achiziţia gălăţencei Gabrielei Necula, sportivă formată la LPS Galaţi, care în sezonul trecut a jucat pentru BCM Danzio Timişoara. „Mă bucur că am reuşit să o aducem pe Gabi la Galaţi, este unul dintre obiectivele noastre, să readucem gălăţencele să joace în faţa publicului de acasă. Ea poate să devină un model pentru tinerele jucătoare, asta este o motivaţie în plus, atât pentru ea, cât şi pentru noi”, a mai spus Florin Nini, care este şi selecţionerul naţionalei feminine. 

Gabriela Necula are 23 de ani (1,87 m. înălţime), joacă pe postul de pivot şi a mai evoluat la Poli Iaşi (LNBF) şi Olimpia Braşov (LNBF). A fost "crescută" de antrenoarea Andrada Miron (Popescu). „Am ales să mă întorc acasă şi să joc pentru Phoenix deoarece este o echipă tânără şi cu potenţial. Am urmărit evoluţia de anul trecut a echipei, am fost încântată de ce au realizat şi m-am hotărât să mă întorc în Galaţi, locul unde am pus pentru prima oară mâna pe minge, pentru a ajuta la îndeplinirea obiectivului. Am primit deja multe mesaje de la susţinătorii acestei echipe şi acest fapt mă bucură”, ne-a declarat Gabriela Necula, noua  achiziţie.

Gabriela Necula

 

Se schimbă „stranierele”

O altă certitudine este că din lotul de anul trecut nu vor mai face parte cele trei jucătoare americance, Cherise Daniel, Earnesia Williams şi Denise Starr Fairbanks. „Ne-am fi dorit să le putem păstra, în special pe Cherise, dar bugetul nostru nu s-a potrivit cu creşterea pretenţiilor salariale ale acestora. Ne dorim să avem continuitate şi în ceea ce le priveşte pe jucătoarele străine, dar pentru acest lucru este nevoie de o stabilitate bugetară pe termen lung”, a mai adăugat Nini. Acesta a precizat că se doreşte aducerea altor două jucătoare americance şi una din Serbia.

CS Phoenix a reuşit sezonul trecut, la prima prezenţă în Liga Naţională, să se claseze pe locul nouă din 14 echipe, la doar un punct diferenţă de BCM Danzio Timişoara, ultima echipă ce a intrat în play-off. 

Citit 2548 ori Ultima modificare Vineri, 11 Iulie 2014 23:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.