După 44 de ani: MANTINELA Patinoarului Artificial va fi SCHIMBATĂ

După 44 de ani: MANTINELA Patinoarului Artificial va fi SCHIMBATĂ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Neschimbată din 1970, momentul construcţiei Patinoarului Artificial, mantinela din lemn masiv care împrejmuieşte gheaţa pe care îşi încrucişează crosele hocheiştii de la CSM „Dunărea” va fi, în sfârşit, înlocuită. Primăria municipiului Galaţi a scos la licitaţie furnizarea şi montarea mantinelei patinoarului artificial laolaltă cu dotările conexe, respectiv plintă, porţi de acces, băncile jucătorilor (boxe jucători), băncile de pedeapsă, banca secretarului jocului, plexiglasul de protecţie, dar şi planşele din zona de fund. Valoarea estimată a contractului este de 565.000 lei fără TVA, iar data limită de depunere a ofertelor celor care îşi propun să schimbe, în premieră, mantinela arenei, s-a încheiat deja pe 7 iulie, urmând să fie stabilit câştigătorul.

Aceasta vine după ce, în decembrie, Primăria ne informa că are în plan modernizarea Patinoarului şi transformarea lui în Sală Polivalentă. Atunci totul nu era decât la nivel de expertiză tehnică. „Este o condiţie de licenţiere a Patinoarului pentru desfăşurarea competiţiilor de primă ligă. În sezonul trecut, echipa de hochei pe gheaţă Dunărea Galaţi a putut juca meciurile de acasă pe patinoarul din oraşul nostru datorită unei derogări date de comisia de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Hochei. În plus, anul acesta, Galaţiul va găzdui Cupa României la hochei pe gheaţă, în perioada 10 – 14 septembrie, iar competiţia trebuie să beneficieze de cele mai bune condiţii de desfăşurare. Nu în ultimul rând, înlocuirea mantinelei face parte din proiectul iniţiat de primarul Marius Stan, prin care Patinoarul va fi transformat în Sală Polivalentă", ne-a declarat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Citit 4285 ori Ultima modificare Joi, 10 Iulie 2014 13:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.