Echipa de FOTBAL FEMININ Oţelul, al doilea meci în care marchează NOUĂ GOLURI

Echipa de FOTBAL FEMININ Oţelul, al doilea meci în care marchează NOUĂ GOLURI
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipa de fotbal feminin FC Oţelul Galaţi a susţinut, ieri, primul joc pe teren propriu din actuala ediţie a ligii secunde, în compania formaţiei sucevene Armonia Dolheşti. Partida a contat pentru etapa a III-a şi s-a încheiat cu victoria categorică a Oţelului, scor 9-0. A fost a doua victorie cu acest scor, după cea din prima etapă, cu Viitorul 2010 Buzău. Jocul a fost dominat categoric de gălăţencele, oaspetele ajungând la poarta adversă doar de două ori. Din nou, „vioara întâi” a fost Andreea Herczeg - marcatoare de patru ori. Festivalul de goluri s-a lansat în minutul 7, pentru ca peste doar un minut să fie 2-0, ambele reuşite aparţinând „decarului” Herczeg. Până la pauză, tabela a urcat la 4-0, prin golurile înscrise de Georgiana Vasile (min. 15) şi din nou Herczeg (min. 22). Repriza secundă a început cu golul Monicăi Benţoiu, urmând apoi cele reuşite de Roxana Dinescu (min. 53 şi 72), Herczeg (min. 57) şi căpitanul echipei, Geogiana Vasile (min. 84).

Antrenorii Ion Morohai şi Daniela Radu au aliniat următorul „11”: Toma (Baciu, min. 82) - Neacşu (Ivan E., min. 68), Vasile, Despa, Stan (Ivan I., min 80) - Bențoiu, Herczeg, Răduc, Solonca (Harabagiu, min. 82) - Stratu (Ivan A., min. 75), Dinescu.

Fără gol primit şi cu 22 marcate în trei etape, Oţelul a urcat pe primul loc al clasamentului Seriei Est.

În această săptămână, echipa gălăţeană va juca de două ori în deplasare cu Selena Constanţa: miercuri, 1 octombrie, în prima fază din Cupa României, iar duminică, 5 octombrie, în campionat.

Citit 1339 ori Ultima modificare Duminică, 28 Septembrie 2014 20:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.