* Gălăţeanca a devenit în acest an campioana României şi a făcut un salt de aproape 500 de poziţii în clasamentul mondial * Detalii foarte interesante despre viaţa jucătoarelor tinere în interiorul circuitului profesionist, într-un amplu interviu acordat „Vieţii libere”
Gălăţeanca Gabriela Talabă, în vârstă de 19 ani, a avut în 2014 cel mai bun an din carieră, cu una dintre cele mai impresionante ascensiuni în ierarhia WTA dintre jucătoarele române de tenis. În circuitul profesionist, cea mai bună performanţă a fost ajungerea până în finala turneului ITF de categorie Futures de la Bucureşti (premii de 10.000 de dolari), urmată în săptămâna imediat următoare de ajungerea în semifinalele turneului de 25.000 de dolari de la Mamaia, unde a pornit din calificări. Totodată, luna trecută a reuşit o performanţă remarcabilă, devenind campioană naţională de senioare.
- Cum e să te ştii campioană de senioare a României, la o lună după cucerirea acestui trofeu?
- Este un sentiment deosebit să te ştii campioană națională. Simt că îmi dă mai multă maturitate în gândire, mai multă încredere în joc, care mă fac să iau decizii mai bune. Dacă în viaţă ai în general mai mult timp de gândire, pe terenul de tenis deciziile sunt luate la fracțiune de secundă, trebuie să simți mingea, să simți jocul, iar orice plus la capitolele experienţă şi încredere contează mult.
- Vorbeşte-ne te rog despre viaţa personală în raport cu cea sportivă...
- Viața mea personală este influențată de viața de sportiv, m-am obișnuit cu acest lucru. Nici nu avea cum să fie altfel de vreme ce joc tenis cu adevărat de la 8 ani. Prima dată am jucat la cinci ani, o făceam în special vara. Atunci făceam și gimnastică, apoi, când am început școala, am făcut și tenis și gimnastică. Tenis vara, iar gimnastica pe timpul școlii. Din clasa a doua m-au pus părinții să aleg. Am ales tenisul şi mă bucur că am făcut asta, pentru că îmi place foarte mult ceea ce fac.
„Tata juca tenis cu scândura”
- Faci parte dintr-o familie sportivă?
- Tatălui meu i-a plăcut să facă sport, orice formă de mișcare care se
putea face în mediul rural. Mi-a povestit că în copilărie juca tenis cu scândura, probabil că de la el este pasiunea asta pentru tenis.
- Simona Halep spunea recent că decizia de a juca doar pentru plăcere sau pentru performanţă trebuie luată pe la 14-15 ani. La tine cum a fost?
- De la 14 ani, există posibilitatea să începi să joci în circuitul profesionist, în turneele de seniori pentru a aduna primele puncte. Atunci e prima dată când iei o astfel de hotărâre. Eu am jucat la 15 ani în primul turneu de 10.000 de dolari, la Bucureşti. Desigur, în calificări, pentru că eram fără clasament, fără puncte. Nu este atât de important cum joci la această vârsta, rezultatele pot fi influențabile, mai important este să continui, să îți placă.
„Pe plus eşti dacă intri în top 200”
- Practici un sport costisitor, pentru a aduna puncte trebuie să mergi la turnee, cum te-ai descurcat din punct de vedere financiar?
- Fără discuţie, dacă nu ai sprijin financiar, nu ai cum să urci în clasament, oricât talent ai avea şi cât de mult ai munci. Antrenorul meu, Mircea Basarab de la clubul Dacia Galaţi, m-a ajutat enorm şi din acest punct de vedere, el a fost şi este cel care atrage sponsorii. Din ce câștigam la turnee, dădeam la următoarele pentru a completa costurile. Pe plus vei fi doar când ajungi, dacă ajungi, în primele 200 de locuri ale clasamentului mondial. Este un drum lung și greu până acolo pe care sper să-l parcurg cât mai curând.
- Anul acesta ai făcut un salt de 464 de locuri în clasamentul mondial WTA, pornind de pe 1005. Care este diferenţa valorică între aceste zone ale ierarhiei?
- Sincer, între locurile 1000 şi 500 diferenţa valorică între jucătoare nu este foarte mare. Sunt totuşi jucătoare de 800-1000 care participă la multe turnee, dar nu adună puncte. După 500 e mai greu să avansezi. Între 500 şi 300 este un alt prag, iar după 250 e cel mai greu. Trebuie doar să continui şi, dacă reuşesc anul viitor să fac vreo cinci turnee bune, cred că aş putea să intru în primele 300.
„A fost altceva să joc acasă”
- Cum a fost să joci pentru prima dată acasă, într-un an în premieră cu trei turnee de 10.000 de dolari la Galaţi?
- Eram obişnuită ca la turnee să fiu singură sau doar cu antrenorul, el să mă susțină, să îmi spună ce am de făcut. Astfel, jucând acasă mi-a fost greu la primele meciuri, a fost o presiune ciudată pentru că nu eram obișnuită să am public de partea mea. Dar, încet, încet, am reuşit să mă conectez la joc şi să intru în acea stare în care nu mai contează nimic din ce este în jur.
- Ce criterii ai la alegerea turneelor la care mergi?
- Depinzi de clasamentul tău, că poți să intri direct pe tabloul principal sau doar în calificări. Contează să ai şi un culoar mai accesibil pentru un parcurs bun. Spre exemplu, anul acesta la Mamaia s-a intrat cu poziţia 540 pe ultimul loc de pe tabloul principal. Am făcut finala la București, apoi trebuia să joc în aceeaşi zi în calificările de la Mamaia, am avut noroc că a plouat la Constanţa şi programul a fost amânat o zi.
Le alegi și în funcție de distanță, ţinând cont de costuri. Vara sunt mai multe turnee, jucătoarele sunt mai împărțite și atunci este mult mai accesibil să intri la un turneu de 25.000, față de perioada aceasta din an.
- Cum a fost turneul de la Bucureşti, din august, unde ai jucat finala?
- Aşa cum aţi scris şi voi atunci, a fost cel mai frumos cadou, obţinând intrarea în finală de ziua mea. Nu a fost o un prag de atins stabilit dinainte, am luat totul meci cu meci. Am început cu un meci în faţa Biancăi Hâncu, nu mă aşteptăm să fie uşor, aveam o victorie şi o înfrângere în meciurile directe. Ziua următoare am jucat cu o franţuzoaică pe care nu o cunoşteam, nu ştiam nimic de ea. Totul e orientativ, aşa le-am abordat pe toate, mă gândeam doar la meciul din ziua aia, nu priveam mai departe. O luăm pas cu pas mereu.
- Cum te caracterizezi ca jucătoare?
- Am o apărare activă, folosesc foarte mult efectul, care le încurcă pe adversare, am efectul de stângaci. Reverul cu o mâna, la care pun topspin şi un serviciu care s-a îmbunătăţit foarte mult. Nu-mi manifest frustrarea pe teren, eu nu arunc racheta, nu înjur. Astfel, nu arăt slăbiciune care să încurajeze adversarul.
