FOTBAL, OŢELUL GALAŢI/ Tibor Selymeş: "Promit, cu Dinamo o să arătăm foarte bine"

FOTBAL, OŢELUL GALAŢI/ Tibor Selymeş: "Promit, cu Dinamo o să arătăm foarte bine"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Tibor Selymes spune că jucătorii aduşi în această iarnă au adus plusul de calitate dorit pentru retur


Întorşi duminică seară din Antalya, din cel de-al doilea cantoment de pregătire a returului, fotbaliştii de la Oţelul au avut o zi liberă, iar marţi după-amiază, înainte de antrenament, cei veniţi la echipa gălăţeană în această iarnă au fost prezentaţi oficial într-o conferinţă de presă. "Sunt jucători de valoare, au calitate şi personalitate", a spus antrenorul Tibor Selymes, mulţumit de campania de transferuri din ultima perioadă.

Ovidiu Burcă, managerul sportiv al clubului, a oficializat ieri şi al nouălea transfer, anunţând că mijlocaşul central Adrian Tătar (21 de ani), venit iniţial într-o perioadă de test, a convins şi a semnat pe trei ani şu jumătate cu Oţelul. Celelalte opt achiziţii pentru retur sunt portarul Yves Makabu Ma-kalambay, fundaşul dreapta cipriot Anthos Solomou, fundaşul central francez Mahamadou Sissoko, mijlocaşii centrali cu profil defensiv Sanaa Altama şi Emil Dică, mijlocaşii de bandă ofensivi Laurenţiu Cătălin Iorga şi algerianul Jugurtha Hamroun, plus atacantul atacantul belgian Yulu-Matondo.

Burcă a precizat că în acest moment principala preocupare este adaptarea cât mai rapidă a noilor veniţi, pentru ca unul din atuurile Oţelului în retur să fie forţa grupului. "Nu este uşor să te adaptezi într-un timp scurt la o nouă echipă, în altă ţară, noi trebuie să reuşim repede acest lucru. Fără un grup unit şi o stare de spirit cu care să se identifice toţi jucătorii, nu poţi face nimic. La acest aspect muncim acum, fotbal am văzut că ştiu", a declarat Ovidiu Burcă.

Selymes, mulţumit de nivelul de joc

Deşi Oţelul nu a câştigat niciun meci în stagiul din Turcia, antrenorul Tibor Selymes s-a arătat mulţumit de nivelul actual al jocului echipei şi foarte încrezător în perspectiva returului. "Foarte important este că atât la Braşov cât şi în Antalya nu s-a accidentat nimeni şi toţi au putut să facă sută la sută ce ne-am dorit. În afară de rezultate, totul a fost OK. Promit, cu Dinamo o să arătăm foarte bine", a spus Selymes.

Antrenorul principal al Oţelului a spus că numărul mare de goluri primite în ultimele jocuri amicale nu-l îngrijorează. "Nu este vorba de probleme mari în defensivă. Au fost greşeli de reacţie, de aşezare, pe care nu le faci dacă eşti lucid. Au stat o lună în cantonament, în general cu câte două antrenamente pe zi, nu este uşor să fii lucid, la meciurile oficiale va fi cu totul altceva", a explicat Selymes.

În Antalya, Oţelul a terminat la egalitate primele două meciuri amicale, 2-2 cu LASK Linz (Austria II) şi 1-1 cu Dinamo Batumi (Georgia), pierzându-le pe ultimele trei: 2-3 cu Karpaty Lvov (Ucraina), 1-2 cu ACS Poli Timişoara şi 1-5 cu Diosgyor.

În prima etapă a returului Oţelul va juca, pe teren propriu, cu Dinamo, sâmbătă, 21 februarie, de la ora 20,30.


CITEŞTE ŞI: OŢELUL, fără victorie în cantonamentul din Antalya (VIDEO)

Citit 2410 ori Ultima modificare Marți, 17 Februarie 2015 21:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.