Gălăţeanca Irina Constantinide, învingătoare la Mamaia

Gălăţeanca Irina Constantinide, învingătoare la Mamaia
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Modernul Complex sportiv de la Mamaia a fost, pentru o săptămână, gazda unei importante competiţii - Turneul Internaţional Mamaia IDU. Aici şi-au dat întâlnire sportivi şi sportive din Elveţia, Cipru, Serbia, Republica Moldova, Grecia, Slovacia, Cehia, Austria şi România.

Concursul a fost organizat de Federaţia Română de Tenis şi Clubul IDU, din Mamaia. Este singurul concurs de categoria a doua care se organizează în România. 

Galaţiul a fost prezent cu trei sportive: Irina Constantinide, Mihaela Lungu şi Gabriela Talabă, pe un tablou de 64.

Cea mai bună performanţă a dobândit-o Irina Constantinide. După o evoluţie de excepţie, Irina şi ieşeanca Suzana Sava au dominat întrecerile de dublu (categoria 16 ani), finalmente devenind campioane internaţionale. Respectivul cuplu a depăşit în  meciul decisiv perechea Irina Bara (Oradea) Teodora Bercaru (Bucureşti) cu scorul de 6-7, 6-4, 10-8.

Irina Constantinide (legitimată la CT ICMRSG - antrenor Geanina Enuţă)  a avut o prezenţă notabilă şi la individual - clasându-se între primele opt.

Explicaţie foto: Irina - proaspăt campioană internaţională - alături de tatăl săi, principalul susţinător!

Citit 1621 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.