Supremaţie confirmată la Campionatul Naţional de karate tradiţional

Supremaţie confirmată la Campionatul Naţional de karate tradiţional
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Campionatul Naţional de Karate Tradiţional pentru juniori, cadeţi, tineret şi seniori a reunit la Iaşi peste 250 de sportivi, legitimaţi la 35 de cluburi din ţară. Cele trei cluburi de profil din Galaţi au avut, ca de obicei, o evoluţie remarcabilă, cu 13 sportivi medaliaţi. Aceştia, alături de alţi doi, clasaţi pe locul 4, au obţinut calificarea la “europenele” din toamnă, care vor avea loc la Cracovia, în Polonia.

De la Kodo au participat opt sportivi, care au obţinut 17 medalii şi 5 clasări pe locul patru. La seniori, Mihai-Cristian Tâmpeanu a obţinut o medalie de aur (kumite echipe), trei medalii de argint (kata individual, kata echipe şi enbu mixt) şi un loc 4 (enbu masculin); Alin Daiciu – aur (kumite echipe), argint (kata echipe) şi locul 4 (enbu masculin),  Bernard Radu – aur (kumite echipe) şi argint (kata echipe); la tineret, Anca Codreanu a obţinut patru medalii de aur (kata individual, kata echipe, kumite individual şi fuku go); la juniori, Alexia Găină - aur (kata echipe), Bianca Moglan – aur (kata echipe), argint (enbu mixt) şi două bronz  (fuku go şi kumite individual), Bogdan Crăescu – două locuri 4 (enbu mixt şi enbu masculin) şi Cosmin Guteş – locul 4 (enbu masculin); la cadeţi, Corina Dogaru s-a clasat pe locul 4 la enbu mixt.

Antrenorii clubului Kodo sunt Mihai-Cristian Tâmpeanu şi Alin Daiciu.

Cei de la Karate Club (antrenori Nicolae Mărăndici şi Iuliana Totolici) au câştigat 12 medalii. La cadeţi, Cristina Petcu a obţinut o medalie de aur (kata individual), două de argint (kumite individual şi enbu mixt) şi bronz (fuku go), iar David Buruiană - argint (enbu mixt); la juniori, Alexandru Picioruş a câştigat bronz la enbu mixt. La tineret, Andreea Bureschi a obţinut trei medalii de argint (kata individual, fuku go şi kumite individual) şi un bronz (enbu mixt), iar la seniori, Roxana Stoica a luat două medalii de bronz la fuku go şi kumite individual.

De la Meikyo a participat cu doi sportivi, ambii la cadeţi. Andrei Diaconu a câştigat medalia de argint la kata individual şi s-a clasat pe locul 5 la enbu mixt, unde a făcut echipă cu Corina Dragomir. Pentru această competiţie, sportivii au fost antrenaţi de Adrian Farkas.

Citit 1661 ori Ultima modificare Marți, 17 Mai 2016 16:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.