PATRICIA ȚIG, victorie după mai bine de două luni și o revenire spectaculoasă în decisiv

PATRICIA ȚIG, victorie după mai bine de două luni și o revenire spectaculoasă în decisiv
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Gălăţeanca s-a calificat în turul secund al turneului WTA de la Seul, după o revenire de senzaţie în setul decisiv, de la 1-4


Jucătoarea de tenis Patricia Ţig s-a calificat, ieri dimineaţă, în turul al doilea al turneului WTA de la Seul, dotată cu premii total de 226.750 de dolari. Gălăţeanca (22 de ani, locul 135 WTA) a învins-o în primul tur pe Marina Erakovic (Noua Zeelandă, 28 de ani, locul 120 WTA), în trei seturi: 2-6, 7-5, 6-4.

Aceasta este prima victorie a Patriciei Ţig în circuitul WTA după două luni şi o săptămână (din primul tur de la BRD Bucureşti) şi doar a doua după turneul excelent (sferturi de finală) din luna mai de la Madrid, perioadă în care a avut şi o absenţă de o lună şi jumătate, cauzată de o accidentare la cot.

Efectele acestei accidentări s-au simţit şi în partida cu Erakovic, a treia consecutivă a Patriciei de la revenirea în circuitul WTA în care a avut probleme cu serviciul, capitol la care a acumulat 12 duble greşeli şi care a costat-o nu mai puţin de şase breakuri în contul lui Erakovic, în primele două seturi. Cel mai greu moment cauzat de acest tip de erori a fost în setul al treilea, la scorul de 1-2. Cu două duble greşeli la serviciu consecutive (11 în total, în acel moment), Ţig i-a făcut cadou adversarei un break, iar Erakovic s-a distanţat la 1-4. Din fericire, gălăţeanca a fost, pe ansamblu, superioară adversarei: ofensivă, cu multe mingi câştigătoare, plus multă răbdare, cu care a stat foarte bine în schimburile lungi de mingi. Astfel, când a servit rezonabil, jocul bun s-a concretizat la scorul final, Patricia reuşind să împresioneze cu o serie de cinci game-uri la rând, cu care a închis meciul în favoarea sa.

În precedentele două jocuri, Ţig pierduse cu Laura Siegemund la US Open (6-3, 3-6, 2-6, meci în care a avut 10 duble greşeli) şi cu germana Sachia Vickery, în urmă cu o săptămână, la Quebec (7-6, 6-7, 7-6), meci dramatic în care a avut 13 „duble” greşeli.

Prin victorie din primul tur de la Seul, Patricia şi-a asigurat un premiu de 3.310 dolari şi 30 de puncte WTA.

În turul secund, gălăţeanca va juca, cel mai probabil miercuri dimineaţă, cu învingătoarea dintre Kirsten Flipkens (Belgia, locul 59 WTA) şi Kristyna Pliskova (Cehia, locul 95).

În turneul de la Seul mai sunt prezente alte două românce, Monica Niculescu şi câştigătoarea ediţiei precedente, Irina Begu (cap de serie nr. 1), ambele urmând să joace în primul tur marţi dimineaţă.

Citit 1665 ori Ultima modificare Luni, 19 Septembrie 2016 15:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.