Revenire impresionantă! Din nou CAMPIOANĂ, după peste trei ani de inactivitate
Foto: În foto, Elena Andrieş, alături de antrenorii Mariana Bălan şi Costel Dimofte

Revenire impresionantă! Din nou CAMPIOANĂ, după peste trei ani de inactivitate
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Gălăţeanca Elena Andrieş renunţase la haltere, iar după doar trei luni de când şi-a reluat antrenamentele a redobândit supremaţia la Campionatul Naţional pentru seniori


Multiplă medaliată la Campionatele Europene şi Mondiale, pe vremea când avea vârsta junioratului, Elena Andrieş părea pierdută pentru haltere, sport la practicarea căruia renunţase.

În aprilie 2013, la vârsta de 19 ani, reuşea primele mari performanţe internaţionale, la o competiţie majoră de seniori, obţinerea a trei medalii (una de argint şi două de bronz) la Europene şi era văzută ca una dintre marile speranţe la o medalie olimpică. Însă, o greşeală a celor care au avut-o în grijă la lotul naţional a costat-o enorm. A fost depistată pozitiv la controlul antidoping de la concursul continental şi suspendată doi ani. Atunci a renunţat la acest sport şi părea o pierdere definitivă, de vreme ce nu s-a întors la bara încărcată cu greutăţi nici după expirarea suspendării.

Totuşi, după trei ani şi jumătate de pauză, antrenorul Costel Dimofte, cel care cu mulţi ani în urmă o remarca pe uliţa unei comune brăilene cărând două găleţi de apă şi o îndruma spre acest sport, a convins-o să revină în sala de antrenament.

Doar trei luni, timp în care a lucrat şi cu antrenoarea Mariana Bălan, i-au fost de ajuns Elenei Andrieş pentru a ajunge la un nivel valoric cu care să redevină campioana categoriei 48 de kilograme, cea la care s-a consacrat.

A fost legitimată la CSU Galaţi, iar la Campionatul Naţional de seniori, care se află în plină desfăşurare la Bascov (Argeş), Andrieş a luat toate cele trei medalii de aur: la stilul smuls cu 68 kilograme ridicate, la stilul aruncat, cu 83 kg, şi la total.

Acum are 22 de ani şi poate din nou spera la medalii în marile competiţii internaţionale.

Alţi doi gălăţeni medaliaţi

La Naţionalele seniorilor de la Bascov, performanţe excelente au obţinut şi alţi doi gălăţeni, aflaţi încă la vârsta junioratului. Andreea Penciu (16 ani, dublă legitimare - CSŞ şi CSU) a concurat la categoria 53 kg, unde a obţinut argintul la smuls şi medaliile de bronz la aruncat şi total, iar Petrică Bălăuţă (17 ani, CSM Dunărea, antrenori Mihai Nicolae şi Marin Otinceanu) a obţinut două medalii de bronz, la categoria 56 kg, la stilul smuls şi la total, clasându-se pe locul patru la aruncat.

Citit 3127 ori Ultima modificare Joi, 10 Noiembrie 2016 11:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.