OȚELUL are antrenor interimar, după eşuarea negocierilor cu Bordieanu
Foto: Sonia Baciu

OȚELUL are antrenor interimar, după eşuarea negocierilor cu Bordieanu
Stelian Bordieanu, după câştigarea barajului de promovare în Liga 3
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Suporter Club Oţelul şi Stelian Bordieanu au închis negocierile pentru prelungirea contractului antrenorului cu care s-a promovat în Liga a III-a, după ce nu s-a ajuns la un consens din punct de vedere financiar.

"SC Oțelul Galați anunță că negocierile de prelungire a contractului scadent în această vară cu Stelian Bordieanu, antrenorul pricipal al echipei în stagiunea precedentă, nu au fost concretizate printr-o nouă înțelegere contractuală. În ciuda faptului că Stelian Bordieanu a fost prima opțiune a clubului pentru demararea noului sezon competițional, negocierile cu tehnicianul care a pregătit formația noastră în Liga a IV-a nu au ajuns la un numitor comun, astfel încât conducerea SC Oțelul Galați se va replia rapid pentru a găsi cea mai bună soluție din punct de vedere sportiv pentru îndeplinirea obiectivului propus în campionatul 2017/2018, promovarea în Liga a II-a", a anunţat clubul, pe site-ul său.

În acest comunicat se spune că principalul aspect care a dus la această situaţie este de ordin financiar: "Respectând valorile ce au fost implementate în momentul înființării proiectului SC Oțelul Galați, managementul executiv al echipei consideră primordială menținerea unui echilibru din punct de vedere financiar, pentru a asigura o sustenabilitate reală şi concretă a clubului. Astfel, orice investiţie de ordin material trebuie făcută în cadrul unui plafon prestabilit. Îi mulţumim public domnului Stelian Bordieanu pentru tot ce a realizat alături de SC Oţelul Galaţi, el însuşi fiind o parte marcantă a proiectului de renaştere al fotbalului oţelar".

Latura financiară "a fost unul din factori", a confirmat şi tehnicianul. "Sunt antrenor profesionist, am încercat să mă delimitez de celălalt statut pe care îl am, de membru socios. Voi fi alături de proiect în continuare, oricând vor avea nevoie de un sfat", a declarat Bordieanu.

Fostul portar al Oţelului a fost antrenor principal în ultimul sezon de existenţă al FC Oţelul, când a menţinut clubul în competiţia ligii secunde cu formaţia de juniori, iar apoi a asigurat conducerea tehnică la SC Oţelul în primul an al acestui proiect, reuşind promovarea în Liga a III-a.

Cu Haraga şi Baştină

Reunirea lotului este programată pentru luni, 17 iulie, la ora 18.00. Deocamdată, antrenor principal interimar a fost desemnat Sorin Haraga, director sportiv al clubului, care îl va avea ca secund pe Eugen Baştină, care a acceptat condiţiile oferite de conducere pentru a continua în funcţia pe care a avut-o şi sezonul trecut.

Altfel, este foarte posibil ca în încercarea de promovare în Liga a II-a să se implice şi atacantul gălăţean George Cârjan (28 de ani). Fotbalistul care a făcut junioratul la Oţelul şi a jucat în Liga I (55 de meciuri) la FC Botoşani şi Ceahlăul a avut discuţii de principiu cu cei din conducerea clubului, iar în perioada imediat următoare este posibil să se ajungă la semnarea contractului.

Citit 9702 ori Ultima modificare Joi, 13 Iulie 2017 19:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.