Anca Melinte

Anca Melinte

Facilităţi pentru IMM-uri

Joi, 26 August 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Chiar dacă, reducând impozitul pentru persoanele juridice, au produs o gaură de 2 milioane de euro în bugetul local, aleşii locali sunt mulţumiţi că au venit cumva în sprijinul IMM-urilor grav afectate de criza financiară şi economică. La viitoarea şedinţă a CL, pentru a stimula activitatea economică a oraşului, aleşii vor dezbate un set de noi facilităţi, menite să ofere un sprijin real oamenilor de afaceri. Proiectul de hotărâre ne-a fost prezentat ieri de către vicepri ...

Interdicţii pentru şefii societăţilor de interes local

Joi, 26 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Directorii societăţilor subordonate Consiliului Local nu vor mai avea voie să-şi angajeze consilieri * Nici nu se vor mai putea angaja reciproc pentru a-şi spori veniturile * Vor avea, însă, cel mai mare salariu din instituţia pe care o conduc, pentru a nu mai fi supuşi tentaţiilor * „Serialul de criză” prin care „Viaţa liberă” v-a dezvăluit ce venituri au directorii societăţilor de interes local, şi mai ales modul în care le obţin, angajându-se reciproc la institu ...

Revolta deputatului PDL Mihai Boldea: „Sunt promovaţi incompetenţii”

Miercuri, 25 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* PDL este în derivă totală, spune deputatul gălăţean * ”Liderii partidului au pierdut contactul cu realitatea” * Funcţionează tot vechiul sistem: pile, cunoştinţe şi relaţii * „Am să stau în partid cât cred eu de cuviinţă” * Pentru că tot mai intens circulă zvonuri că va pleca la PSD sau PC. deputatul PDL Mihail Boldea a fost de acord să ne răspundă la întrebări fără menajamente. - Domnule deputat Mihail Boldea, aţi devenit incomod pentru PDL?- Posibil. Eu am ...

Primarul Dumitru Nicolae: „Mircea Toader a avut sarcina politică să mă atace”

Miercuri, 25 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Atacul deputatului Mircea Toader l-a surprins pe primarul Dumitru Nicolae. Edilul urbei este convins că Toader a avut sarcină politică să-i sară la gât: „Sunt foarte surprins de declaraţiile dlui Toader, pentru că, cinstit vorbind, în decursul mandatelor mele, unul care m-a ajutat a fost dl Toader, câtă vreme a fost secretar de stat. M-a ajutat şi cu subvenţia, şi cu bani de modernizare a reţelelor de apă şi căldură”. Catalogând declaraţiile deputatului PDL ca neadevăru ...

„Gălăţenii, trataţi ca nişte cetăţeni de mâna a doua”

Miercuri, 25 August 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
* Restructurarea teatrelor - judecată diferit, în funcţie de culoarea politică * Primarul Dumitru Nicolae (FOTO) este nemulţumit şi revoltat că forţele politice locale nu l-au ajutat să salveze Teatrul Muzical şi Teatrul de Păpuşi. Edilul urbei a sperat că premierul Emil Boc va accepta ca teatrele gălăţene să fie exceptate de la aplicarea prevederilor OUG 63 şi le va recunoaşte certificatul de naştere, identic, de altfel, cu cel al Dramaticului. Lista însă, nici măcar nu a ...

Eduard Grosu nu se teme de prevestiri sumbre

Marți, 24 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aflată abia la început de drum, noua societate a Primăriei, Gospodărire Urbană SA Galaţi - fostul Serviciu Public Administrarea Domeniului Public (SADP) -,  a şi intrat în zodia prevestirilor negative. Liderul PDL Mircea Toader a afirmat, la o recentă conferinţă de presă, că înfiinţarea acesteia nu este legală şi că prefectul judeţului nu îi va da viza de legalitate. Mai mult, Toader a prevăzut un sfârşit tragic – falimentul – atât pentru Gospodărire Urbană, cât ...

Pe aici nu se (prea poate) trece!

Marți, 24 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Stimaţi şoferi, începe o nouă săptămână de ISPĂşire pe străzile noastre găurite. Viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco anunţă, printr-un comunicat de presă, ce lucrări se vor efectua până vineri, 27 august. În Centru se lucrează pe străzile G. Coşbuc, Arieşului, I.L. Caragiale, Traian (între Rizer şi Basarabiei, între Basarabiei şi Faleză), Cristofor Columb, Mihai Bravu, Bălcescu, Instrucţiei, Gării, Stelei, Serei, Sălişte, Română, Fraternităţii, Gamulea. În ...

Punct de colectare a deşeurilor electrice, lângă Talcioc

Marți, 24 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pe Drumul Viilor, în imediata vecinătate a Talciocului, va fi înfiinţat un punct de colectare selectivă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. Aleşii locali au aprobat atribuirea în folosinţă gratuită către Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, pe o durată de 10 ani a suprafeţei de 500 mp, pe strada Drumul Viilor, exact în acest scop. Aici vor fi colectate de la populaţie aparatele electrice şi electrocasnice scoase din uz,  se vor desfăşura o serie de a ...

Primăria „pregăteşte” ANL-urile din Cantemir pentru vânzare

Marți, 24 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Chiriaşii blocurilor ANL din Cartierul Dimitrie Cantemir vor putea deveni proprietari. Ce dacă nu au buletine de identitate! Aleşii locali au votat recent trecerea din domeniul public al municipiului Galaţi în domeniul privat a suprafeţei de 3,56 ha, situată în extravilanul comunei Vădeni, judeţul Brăila, tarlaua 18, Parcela 87, zonă unde au fost lucrările de construcţie, iar locuinţele rezultate au fost date în folosinţă. Aleşii au făcut această mutare la cererea Ministerul ...

„Noi nu cumpărăm deputaţi!”

Luni, 23 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Voalat, liderul PDL Galaţi, Mircea Toader, i-a arătat uşa partidului tânărului deputat Mihail Boldea. Motivul? Declaraţiile pe care Boldea le-a făcut legate de SMS-ul primit de parlamentarii partidului de guvernământ prin care erau informaţi că vor primi 2 miliarde de lei vechi pentru investiţii. „SMS-ul însemna că fiecare deputat să-şi stabilească priorităţile în domeniul investiţiilor în cuantum de 2-3 până în 5 miliarde de lei vechi pentru a putea discuta cu fiecare ...