Sunt condamnat... căruţa este gata să-mi ia ultima clipă şi s-o ducă lângă butuc... mulţimea delirează... numai călăul plânge pe sub glugă! Sunt vinovat... şi merit condamnarea, dar nu regret nimic... nu-mi pare rău, ştiu c-o să vină Mama să mă nască din îndurarea altui Dumnezeu! Călăul ia securea, o ridică (scânteietoare) tocmai în văzduh... citesc tăişul şi mi-aduc aminte de Tată şi de Fiu şi sfântul Duh! Vine mireasa... (ultima salvare!)... dar nu am cap ...

De parcă ar săvârşi o rugăciune, Cineva mă împinge în prăpastie. Uite-aşa mă împinge: "să mă satur de îndurare, să mă satur de milă, să mă satur de tot şi de toate... şi să nu mai uit în vecii vecilor că lacrima (adevărată) este singurul cuvânt care nu se plânge!" De parcă ar săvârşi o rugăciune, Cineva mă împinge în prăpastie... şi uite-aşa profeţeşte: "dacă zborul este un motiv de infatuare pentru aer, şi dacă alt/felul de a vrea nu mai este avut de ...

Bună dimineaţa umblă prin  livadă şi-mi alungă somnul ultimului vis, şi mă ocărăşte, şi mă dă afară, şi culege mărul... mărul interzis! Multe mere roşii, foarte multe mere ia... şi lasă pomul singur, trist, puţin, şi le tăinuieşte azi, după amiază, după cum dă samă şarpele divin! Vine bună ziua, taie mărul, pleacă... vine bună seara şi ia mărul mort, să aprindă focul şi să încălzească sinusul ispitei, raiul, iadul, tot! Vine primăvara mâine, şi ...

Bătrânul Gheorghe nu mai zice nimic. Mişcarea invizibilă a ogrăzii (ce sumă infinită de locuri fixe!) parcă nu-l mai interesează, parcă nu-i mai cotropeşte monastirile albastre ale ochilor săi (două Voroneţe trimise pe pământ să zămislească şi să sfinţească oleacă de pământ şi foarte multă şi fără de oprire poezie moldavă!). Bătrânul Gheorghe tace. Vorbelor sale parcă li-i frig, parcă vor să rămână mai multă vreme la căldură, acolo, în sufletul lui dem ...

Mă duc pe apa sâmbetei... la vale?! mă duc pe apa sâmbetei... la deal?!... (minciuni ÅŸi baliverne sacrosancte, mire castrat la nuntă, triumfal)! Principii sfinte?... ode imbecile, palavre fonfăite de bigoÅ£i, draci verzi pe ziduri, tartori prin altare, trântori cu mintea-n pungă ÅŸi-n chiloÅ£i! Zece porunci?... scorneli puse pe tablă să am ce în/călca numaidecât... ÅŸi calc încet, smerit... ÅŸi toate urlă: ne-am plictisit (de viaţă) până-n gât! Păcat? iertare?... legi fÄ ...

Lacrima Poetului: "A ultima oară ninsorile lunii/ îţi lasă pe rochie fluturi imenşi./ Cămaşa de forţă-şi dezbracă nebunii/ şi fug să se-mbrace în flori de măceşi.// Tu stai şi priveşti (rătăcită pe Mare)/ departe/le lor rătăcit în apus./ Răspunde-mi: de ce a fugit? oare care (din ei) pot fi eu Crucifix ori Iisus?// Nemernici, străpunşi cu secanta lunară,/ sărută iluzii muiate-n cianuri/ şi parc-ar muri pentru ultima oară,/ să-i plângă măceşul aprins în pădu ...

Bună fie-ţi dimineaţa/ cestei zile de Răpciune frământat de păsări scurte,/ frământat de păsări lungi... zic: drum bun!... zic: va să-mi fie/ dor, mirărilor cu pene!... Scot scrisorile din cufăr/ şi citesc despre Atunci, când strigam peste trei dealuri,/ printre negură şi fum: vino, s-au aprins gutuii...!/... ş-auzeam: da, vin Acum! Bună fie-ţi dimineaţa,/ doamnă printre dumitriţe, printre mori de vânt mirate/ că nu vrei să ceri uium, doamnă cu septentrionul/ printr ...

Ieri ziceam că domnul Aurelian Cruceanu, Regele LIR al ultimelor mele cinci cărţi, îşi parchează automobilul sub nucii din faţa porţii. Foarte bine. Încuie portierele, priveşte în sine, priveşte în depărtarea apropiată... ca şi cum ceva straniu se întâmplă, ca şi cum ceva nu-i în ordinea zilnică. Dar nu despre asta-i vorba aici şi acum. Brusc, ochii Regelui se opresc peste-o imagine terifiantă, neobişnuită la poarta domeniului său. Pisoiul cel cu pata neagră pe ochiul ...

În urmă cu trei luni. Şendreni. Doamna Tincuţa Boza, Regina LIRĂ a ultimelor mele cinci cărţi, găseşte în grădină doi pui de pisică abia fătaţi. Oamenii locului ştiu că doamna iubeşte animalele. Drept/cauză pentru care cineva dintre aceştia a lepădat motăneii în perimetrul casei cu livadă, verdeaţă, Poezie şi Respect. Un motănel e alb-alb. Fără nici o pată, adică. Altu-i la fel de alb... numai că are o pată neagră pe ochiul stâng, scursă spre ureche şi pierd ...

Începe bună seara-n livada cu iubire, cu dulcele/amarul aromei din gutui, cu gândul că la iarnă s-aude primăvara cum suie înc-o toamnă în pomii nimănui! Începe să coboare tristeţea printre ramuri muiate în adâncul tăcerii rogvaiv, aşa, ca-ntr-o cerneală de unde aşteptarea ia scrisuri de adio, ca dintr-un apocrif! Încep să se audă plecările cu pene, cu ţipete înfipte-n văzduhuri plumburii, prin care suie-n raiuri ecourile verii şi sufletul livezii unde-am crezut că v ...