M-a bântuit iluzia că timpul trece ca o bicicletă, ca o basculantă, ca un proiectil! M-a obsedat gândul că distrugerea tuturor Instrumentelor de măsurare a timpului ar produce o linişte instantanee, o linişte fără viteză, fără devreme, fără târziu! M-a cotropit ideea că iubirea-i pură şi adevărată numai în perspectiva în/depărtării: cum floarea de colţ nu poate locui într-o vază!...   De asta şi de aceea, poate, sunt sătul de moarte... şi pentru că eu sunt trec ...

Da...de atunci, toate curcubeele sunt multicolore. Nici unul nu mai vrea să fie alb-negru. Şi eu, eu ce mai colorez, dacă vin toate de-a gata, frumoase, numai bune de văzut, de socotit, de minunat? Şi cum o mai văd pe fata în rochie de stambă, dacă nu mai avem ce vopsi?...Iată, stau în vârful teiului şi admir brâul lui Dumnezeu, cum îi zice tata, sau brâul Maicii Domnului, cum îi zice mama! La capătul dinspre Jăravăţ, într-un tei de-o seamă cu al meu, o văd pe ţânca de ...

A uitat să plece cucul/...stă-n salcâm şi se usucă, şi-i tot cade câte-o pană,/ şi-i tot cade câte-un plâns, nu-i dă nimenea nici samă,/ nu-i dă nimenea nici cucă să-i aline suferinţa/ (perspectiva) cu-ntr-adins!   Mi se face-aşa o teamă/ şi o milă mi se face: dacă pică şi se sparge?/...nu-i mai bine să-l îngân?... şi încep să spun ca dânsul:/ cucu-ncolo, cucu-ncoace, pe o cracă veştejită,/ într-un vârf de tei bătrân...!...   Poate vede că nu-i singur,/ p ...

Cu tot ce-mi spune şi cu tot ce-mi porunceşte în ziarul de ieri, mama are dreptate. Chiar dacă nu ştie (deocamdată) câteva amănunte esenţiale din realul/imaginarul meu dat în clocot, nevasta lui tata consideră că trebuie să mă pună la punct, să mă ţină şi cu picioarele pe lut, nu numai cu ăla de sus prin cirus, nimbus şi cumulus, ăştia care fac ce fac şi-mi aştern în ochi năframele astea vărgate, eşarfele astea multicolore şi fascinante până la paroxismul puterii ...

Era târziu şi toamnă când a venit Maria... o văd...(până la steauă!)...superbolă şi rece, aduce crizanteme şi caută-nspre geamuri încetul şi-ncetarea în toi fără de lege!   S-apropie de poartă şi trece prin răpciune ca pasărea-nnorată şi gata de plecare, s-apropie de mine şi nici măcar nu-ntreabă cum stau legat (aiurea!) de mâini şi de picioare!   O văd foarte frumoasă în rochia aceea ţesută la războiul în/depărtării care m-a scos din adâncime şi mi-a tă ...

Din câte-mi şopteşte şi-mi arată geografia planetară terestră, Mediterană-i mare pe mijlocul pământului şi locuieşte-nspre sudul teiului în care stai şi cauţi cu privirea către răsărit. Din câte ştiu de la tine, Ea dinspre această mare trebuie să vină, dinspre Roma, nu dinspre dealurile Ciutei, da?! Şi dacă-i aşa, ce te tot sui şi stai în vârful teiului, numai când plouă, şi te tot zgâieşti la curcubeul ăla cotit, cum şi acuma? Tu pe Ea o aştepţi, da? Sau te ...

Hai să murim, frumoaso, într-o barcă, să ne dezlege vântul de la ţărm, să li se pară păsărilor mării că doi bolnavi de disperare dorm   şi se visează-n largul fără capăt, cu mult adânc tăcut şi fără fund, plin cu istorii scumpe în corăbii pe care-am vrut, demult, să te ascund..   şi să rămân cu tine-ntr-un departe singur şi des şi sfânt şi fără moarte!   Hai să murim, frumoaso, într-o barcă şi să lăsăm uscatul lăcrămând, iar păsările mării, lun ...

Cu zeci de mii de flecari cocoţaţi pe capra schilavă a Republicii (noastre) Capitaliste, cu mii şi mii de iresponsabili ajunşi amploiaţi în instituţii, la drumul mic şi la drumul mare, seriozitatea naţională românească începe/a început de mult să-şi dea duhul. Corectitudinii i se zbate coliva-n piept, şi moralitatea are deja sufletul prin tindă. Putem spune cu aprigă sinceritate că statul de strâmb şi-a intrat în drepturi, taie şi spânzură, beleşte şi umblă în măr ...

Înainte de a o vedea cum trece "dincoace", am crezut că este pasăre dinspre nepăsare zburând, spre păsare zburând şi spre "totdeauna", din margine în margine şi din oricând în oricând, până când se sfârşeşte minciuna celui "dincolo" din închipuire, din părere şi din gând... numai şi numai din acestea toate... şi numai din iertare-n iertare şi din păcate-n păcate! După ce am văzut-o cum trece "dincoace", n-am spus "la revedere" şi n-am zis nici "bun rămas"... numa ...

Harababura dezlănţuită în urmă cu aproape douăzeci şi cinci de ani nu are capăt. În condiţiile evidente, n-are cum. De fapt, cei care propagă/propovăduiesc devălmăşia publică sunt exact cei aleşi să apere liniştea şi ordinea cetăţii. Altfel nu-mi pot găsi explicaţie la perpetuarea panaramei din bomba numită "Atlantic", unde, ieri, dimineaţă, spre pildă, hărmălaia funcţiona perfect. Tot felul de beţivi şi hahalere, săriţi de pe fix şi din orice ţinută morală ...