CSM a motivat avizul nefavorabil dat în cazul Kovesi

CSM a motivat avizul nefavorabil dat în cazul Kovesi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Procurorii CSM au motivat avizul negativ dat cererii de revocare a şefei DNA, făcută de ministrul Justiţiei, menţionând, printre altele, că "în solicitare nu s-a făcut referire punctual la niciuna dintre atribuţiile legale încălcate".

Documentul are 51 de pagini, prima parte a motivării conţinând susţinerile celor două părţi, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi procurorul şef al DNA, Laurei Codruţa Kovesi.

Secţia pentru procurori a CSM a explicat în motivare că legea "instituie un cadru legal privind revocarea din funcţiile de conducere, stabilind nu doar situaţiile în care aceasta poate interveni şi titularii propunerii, ci şi aspectele ce trebuie analizate cu ocazia verificării celor patru componente manageriale: organizarea eficientă a activităţii, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţii şi aptitudini manageriale". "Se constată că, în cuprinsul propunerii de revocare, cu ocazia dezvoltării celor 20 de motive, nu s-a făcut referire punctual la niciuna dintre atribuţiile legale încălcate, nefiind specificată expres componenta managerială vizată. Se observă existenţa unei enumerări generice a componentelor manageriale, fără o individualizare concretă: a resurselor nelegal folosite, a deficienţelor comportamentale, a atribuţiilor neîndeplinite sau a aptitudinilor manageriale inexistente sau manifestate defectuos", se precizează în document.

Secţia pentru Procurori a susţinut, referitor la deciziile CCR, că acestea vizează o conduită viitoare. "A imputa unei astfel de autorităţi (şi implicit conducătorului său) o conduită adoptată anterior pronunţării deciziei Curţii echivalează cu o sancţiune faţă de lipsa de previziune a soluţiilor viitoare ale instanţei constituţionale. Or, Secţia constată, pe de o parte, că jurisprudenţa CCR a cunoscut modificări ale practicii sale anterioare, iar, pe de altă parte, că o decizie de acest fel prin care CCR analizează cadrul legal de efectuare a unei anchete penale, prin raportare la fapte vizând adoptarea unui act normativ, nu se regăsea până la acel moment în jurisprudenţa sa", se menţionează în document. Secţia pentru procurori susţine că deciziile CCR nu pot constitui un motiv de revocare.

În ceea ce priveşte susţinerea ministrului Tudorel Toader, referitoare la faptul că Kovesi ar fi contestat actele şi autoritatea CCR în cadrul unei întâlniri cu magistraţi din străinătate - Republica Moldova, procurorii CSM spun că nu poate fi echivalată cu o contestare. De asemenea, referitor la acuzaţia de contestare a autorităţii Parlamentului prin critici aduse proiectelor de legi, Secţia pentru procurori a constatat că nu este o critică, ci sunt "simple constatări cu privire la impactul anumitor modificări legislative asupra unor anchete penale".

Secţia pentru procurori a CSM a trimis avizul negativ dat în cazul cererii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi la Cotroceni. "În urma avizului nefavorabil privind propunerea ministrului justiţiei de revocare a doamnei Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că hotărârea nr. 52 din 27 februarie 2018 a fost motivată şi înaintată decidenţilor pentru a dispune măsurile legale", transmite CSM.

Preşedintele Klaus Iohannis urmează să ia o decizie privind cererea lui Tudorel Toader de revocare a procurorului şef al DNA.

Citit 859 ori Ultima modificare Vineri, 16 Martie 2018 20:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.