Şapte ani de închisoare pentru fostul senator Cătălin Voicu

Şapte ani de închisoare pentru fostul senator Cătălin Voicu
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe fostul senator Cătălin Voicu la şapte ani de închisoare cu executare într-un dosar în care era judecat pentru complicitate la abuz în serviciu, informează Agerpres. Iniţial, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Cătălin Voicu, în februarie 2017, la cinci ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu într-un dosar în care este acuzat de intervenţii la conducerea Electrica şi Electrica Serv pentru ca o firmă să primească preferenţial contracte.

Instanţa de fond a constatat însă că fapta de care este acuzat Cătălin Voicu este concurentă cu cea pentru care fostul senator a fost condamnat în anul 2012 la şapte ani de închisoare şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de şapte ani închisoare, la care se adaugă interzicerea unor drepturi pe o perioadă de trei ani. Instanţa a menţinut şi confiscarea de la acesta a sumelor de 200.000 euro şi 119.000 lei. DNA a arătat că, în vederea realizării achiziţiilor respective, nu s-a organizat sau derulat vreo procedură de achiziţie publică, furnizorul a fost desemnat prin încredinţare directă, fără a exista vreo selecţie şi nu a existat o negociere, preţul fiind supraevaluat şi stabilit potrivit propriilor interese ale furnizorului.

Citit 1486 ori Ultima modificare Vineri, 29 Iunie 2018 19:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.