Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, anchetat de DNA
Foto: g4media.ro

Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, anchetat de DNA
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru că şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvenţiile acordate pentru PSD, pe care i-a folosit pentru plata unui imobil. DNA a arătat, prin intermediul unui comunicat de presă, că acest contract avea "un caracter simulat" pentru a-i permite lui Drăghici să folosească banii din subvenţii în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parţială în proporţie de peste 2/3 a unui imobil.

DNA mai spune că, în exercitarea funcţiei de trezorier, în cursul lunii februarie 2018, Drăghici, împreună cu o persoană din familie, a negociat şi a convenit să achiziţioneze, de la un vânzător, un imobil având o valoare de circulaţie de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, şi, în parte, cu fonduri proprii.

După declanşarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvenţiilor de formaţiunea politică în cadrul căreia suspectul îndeplinea funcţia de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum şi promisiunea de vânzare-cumpărare şi restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie şi pentru achiziţionarea imobilului, mai spune DNA.

Citit 1374 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Aprilie 2019 23:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.