Dispariţii misterioase la Caracal

Dispariţii misterioase la Caracal
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Gheorghe Dincă, de 65 de ani, mecanic auto, dar şi taximetrist de ocazie, a fost audiat, vineri, de poliţiştii din Olt în cazul a două fete dispărute la Caracal, la locuinţa acestuia fiind găsite rămăşiţe care par a fi umane, dar şi bijuterii care ar fi ale adolescentei dispărute în această săptămână, au precizat reprezentanţii Poliţiei Române. Anchetatorii nu exclud ca printre rămăşiţele găsite într-un butoi să se afle şi cele ale fetei dispărute în aprilie.

Poliţiştii şi procurorii din judeţul Olt anchetează dispariţia a două adolescente, care au plecat la date diferite către Caracal şi nu au mai revenit. Una dintre fete a dispărut din aprilie, iar cealaltă a fost dată dispărută joi.

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a transmis mai multe explicaţii după ce a fost acuzat că a localizat greşit apelurile date la 112 de fata de 15 ani dispărută la Caracal, spunând că nu identifică locul telefonului şi nici celula operatorului de telefonie prin care este făcut apelul, aceste date fiind furnizate de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului. Conform datelor prezentate de STS, adolescenta a sunat de trei ori la 112, iar operatorul de la 112 a încercat apoi de nouă ori să reapeleze numărul, intrând însă mesageria vocală. "Toate aceste informaţii sunt furnizate de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului, sub forma unor sectoare de cerc şi sunt disponibile la nivelul operatorilor şi dispecerilor implicaţi în gestionarea cazului", susţine STS, în comunicatul de presă.

Pe timpul discuţiei cu dispecerul de la Poliţie, apelanta nu a reuşit să furnizeze date privind adresa la care se află, dar a furnizat o adresă de pe o carte de vizită pe care o găsise în locaţia în care se afla. Apelanta a menţionat că nu ştie dacă adresa de pe cartea de vizită este cea în care se află la momentul apelului.

Ulterior, pentru a obţine informaţii suplimentare referitor la locul în care se afla apelanta, operatorul 112 a încercat de nouă ori să reapeleze numărul de pe care s-a efectuat apelul, la toate aceste apeluri intrând mesageria vocală.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a afirmat că fata de 15  ani din comuna Dobrosloveni, dată dispărută joi, a reuşit să sune la 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, iar pe baza informaţiilor oferite de STS pentru localizarea ei s-au făcut verificări. Acolo nu au fost găsite însă nici probe, nici adolescenta.

Poliţiştii au continuat cercetările, iar vineri s-a făcut o percheziţie la domiciliul unui bărbat, "în urma căreia au fost identificate mai multe rămăşiţe ce par a fi de natură umană", astfel că un medic legist a preluat rămăşiţele pentru a face o expertiză. "În butoiul în care au fost găsite aceste rămăşiţe au fost identificate şi bijuterii, respectiv inele, ce par a fi ale fetei dispărute la data de 24 iulie, dispariţie sesizată pe data de 25 iulie. În urma acestor verificări, bărbatul a fost identificat, se află în prezent în custodia noastră şi este audiat", a spus el, precizând că toate activităţile sunt coordonate de un procuror.

Acesta a mai spus că fata ar fi fost luată la ocazie de bărbat şi dusă la locuinţa acestuia, aflată în apropierea unei uzine dezafectate, deci o suprafaţă mare de teren, de unde fata a sunat la 112.

"Colegii mei iau în calcul şi varianta ca în acel butoi să fie şi rămăşiţele fetei dispărute în urmă cu două luni, în zona respectivă", a adăugat sursa citată.

Totodată, conducerea Poliţiei Române a dispus trimiterea unei echipe mixte de specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Institutului Naţional de Criminalistică, pentru a sprijini cercetările desfăşurate de colegii din Olt.

Alexandra Mihaela Mâceşanu, în vârstă de 15 ani, din comuna Dobrosloveni, din judeţul Olt, a dispărut în data de 24 iulie, când, în jurul orei 10.00, a plecat către Caracal.

O altă fată din judeţul Olt, din comuna Dioşti, Luiza Mihaela Melencu, în vârstă de 18 ani, a dispărut în 14 aprilie. Ea plecase de acasă, către Caracal, pentru rezolvarea unor probleme personale. La acel moment, era elevă în clasa a XII-a la Liceul Tehnic "Costin D. Neniţescu" din Craiova.

Citit 1851 ori Ultima modificare Vineri, 26 Iulie 2019 19:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.