Temperaturile scad cu peste 10 grade în toată țara, în următoarele zile
Foto: puterea.ro

Temperaturile scad cu peste 10 grade în toată țara, în următoarele zile
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Meteorologii anunţă o scădere însemnată a temperaturilor, de joi, în partea de nord şi de vest a ţării, urmând ca răcirea să se simtă şi în sud şi est, de vineri, când temperaturile scad cu peste 10 grade Celsius, de la o zi la alta.

„Schimbările în ceea ce priveşte regimul termic vor începe pe parcursul zilei de joi, pentru partea de vest, de centru şi de nord a ţării, unde vor fi ploi pe arii extinse, iar faţă de ziua de miercuri, acolo vom avea scăderi însemnate ale temperaturii, care se va situa între 15 şi 25 de grade. În schimb, tot joi, în partea de sud şi de est a ţării, unde vremea rămâne frumoasă pe parcursul zilei, vom avea temperaturi maxime de 31 de grade”, a declarat meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit reprezentantului ANM, odată cu extinderea norilor spre sudul şi estul României, de vineri se va răci şi în aceste regiuni.

„De vineri, în sud şi în est vorbim deja de o vreme rece pentru această perioadă din an. Iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 şi 18 grade, adică o scădere cu peste 10 grade faţă de ziua de joi”, spune meteorologul.

Sursa citată mai menţionează că sâmbătă temperaturile rămân aproximativ la aceleaşi valori ca în ziua de vineri, iar de duminică se va produce o uşoară încălzire. Săptămâna următoare, temperaturile vor fi normale pentru această perioadă, de 20 – 22 de grade Celsius, potrivit ANM.

Citit 2163 ori Ultima modificare Joi, 03 Octombrie 2019 00:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.