Reglementarea transportului alternativ, amânată până în 2020

Reglementarea transportului alternativ, amânată până în 2020

Perioadă de tranziţie prelungită
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care amână până la 1 februarie 2020 intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă privind transportul alternativ, informează Administraţia Prezidenţială.

Pe 22 octombrie, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege. Printre modificările admise este şi prelungirea perioadei de tranziţie a celor afectaţi de reglementările OUG până la 1 februarie 2020. Termenul iniţial prevăzut era 1 noiembrie 2019.

Ordonanţa prevede că Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale va emite avizul tehnic pentru platforma digitală în termen de 30 de zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei complete.

Legea prevede că avizul tehnic pentru platformele digitale va avea o valabilitate de 24 de luni. În forma adoptată de Guvern, avizul avea o valabilitate de 12 luni.

Actul normativ a eliminat prevederea din ordonanţă prin care avizul tehnic pentru platformele digitale, autorizaţia pentru transportul alternativ, precum şi copia conformă a autorizaţiei pentru transport alternativ sunt eliberate înainte de 30 septembrie 2022.

Totodată, copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ se va elibera operatorului de transport alternativ autorizat numai pentru autoturismele deţinute în proprietate, închiriere sau comodat.

Un alt amendament prevede ca operatorul platformei digitale să achite la bugetul de stat o taxă în valoare de 100.000 de lei la fiecare 24 de luni. Forma anterioară a ordonanţei prevedea că operatorul trebuie să achite la bugetul de stat o taxă anuală în valoare de 50.000 de lei.

Conform unui alt amendament, operatorul platformei digitale va trebui să aibă o filială înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin care se derulează activităţile comerciale în România.

Ordonanţa de Urgenţă care reglementează serviciile de ride-sharing a fost adoptată pe 25 iunie. Potrivit OUG, pentru serviciile digitale de ridesharing maşinile acceptate pot avea o vechime de până la 15 ani. De asemenea, este acceptată şi achitarea cursei conform calculelor platformei, prin GPS, fără a fi verificată metrologic - ceea ce nu este valabil pentru taxiuri.

Citit 1034 ori Ultima modificare Joi, 07 Noiembrie 2019 17:26

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro