Vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul, neconstituțională

Vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul, neconstituțională
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Curtea Constituţională a admis, marţi, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului pe ordonanţa de urgenţă care modifică funcţionarea sistemului naţional 112 şi care prevede vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul.

Instituţia a transmis, într-un comunicat de presă, că „Guvernul nu a motivat în cuprinsul actului normativ criticat situaţia extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată şi nici urgenţa reglementării, limitându-se la a justifica oportunitatea şi necesitatea reglementărilor, aspecte care nu se circumscriu criteriilor de constituţionalitate prevăzute de art. 115 alin.(4) din Constituţie, aşa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale”.

De asemenea, Curtea a constatat că „principala modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2000 adusă prin actul supus controlului de constituţionalitate, respectiv cea referitoare la achiziţionarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile pentru care plata se face în avans, a fost amânată de două ori, mai întâi până la 31 decembrie 2019, apoi până la 31 martie 2020, în condiţiile în care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în data de 3 septembrie 2019, fapt care dovedeşte inexistenţa urgenţei reglementării”, conform sursei citate.

Pe 27 august 2019, în perioada Cabinetului Dăncilă, a fost adoptată ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi a Ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice. Aprobarea OUG a fost făcută în prima şedinţă după vacanţa parlamentară.

Pe 12 septembrie 2019, Avocatul Poporului a sesizat CCR privind OUG care modifică legea de funcţionare a Sistemului naţional 112 şi care prevede vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul, precum şi stocarea datelor celor care sună la 112. Instituţia reclamă că nu se justifică situaţia de urgenţă.

Instituţia condusă de Renate Weber a constatat, printre altele, că OUG nr. 62/2019 afectează drepturi, libertăţi şi îndatoriri cetăţeneşti.

Citit 1321 ori Ultima modificare Marți, 18 Februarie 2020 18:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.