A fost confirmat al patrulea caz de infectare cu noul coronavirus

A fost confirmat al patrulea caz de infectare cu noul coronavirus
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Al patrulea caz de infectare în România cu noul coronavirus COVID 19 a fost confirmat marţi, în cazul unui bărbat care a călătorit în acelaşi avion cu femeia din Timişoara deja diagnosticată cu coronavirus.

"Este vorba despre un bărbat de 47 de ani, din Timişoara, care a fost contact cu femeia depistată pozitiv în data de 28 februarie şi care s-a întors din Italia. Mai exact, bărbatul a călătorit cu femeia de 38 de ani în acelaşi avion, în partea dreaptă a acesteia, în data de 20 februarie 2020, cu o cursă care se întorcea din Italia", precizează Grupul de Comunicare Strategică.

Din data de 28 februarie, bărbatul, considerat contact direct, s-a aflat în autoizolare la domiciliu, împreună cu familia. Rezultatele primei probe recoltate la începutul perioadei de autoizolare au fost negative. Rezultatul probei recoltate ieri (în cea de-a 12-a zi de la contactul cu femeia de 38 de ani) a ieşit pozitiv la infecţia cu coronavirus COVID 19.

Conform primelor informaţii din partea DSP Timiş, bărbatul este asimptomatic, afebril. A fost solicitat transportul cu izoleta la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara.

În curtea în care locuieşte bărbatul mai trăiesc alte două familii, faţă de care vor fi luate măsurile de autoizolare.

Şeful DSU, Raed Arafat, a afirmat, după ce pasagerul care a călătorit lângă femeia de 38 de ani din Timişoara, confirmată cu coronavirus, s-a infectat şi el, că nu este cazul ca restul călătorilor din avionul cu care au mers cei doi să intre în panică. "Nu există motiv de panică pentru restul pasagerilor care au fost în avion, (să creadă că - n.red.) dacă a fost unul va fi un număr mare. Posibil să apară, dar e vorba de persoanele care au fost contacţi direct şi ele sunt în autoizolare la domiciliu. Deci ei nu au avut contact decât cu membri de familie care sunt autoizolaţi la domiciliu", a afirmat, la Digi 24, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.

Arafat spune că autorităţile au acţionat cu profesionalism. "Faptul că persoana a fost izolată la domiciliu înseamnă că s-au luat măsurile necesare", a spus Arafat.

Până în prezent în România au mai fost înregistrate cazul unui bărbat din Gorj, care era doar purtător şi care a fost declarat vindecat, cel al femeii din Timişoara şi cel al unui bărbat din Maramureş.

Citit 1370 ori Ultima modificare Marți, 03 Martie 2020 19:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.