Două treimi dintre românii decedaţi sunt bărbaţi

Două treimi dintre românii decedaţi sunt bărbaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

204 pacienţi aflaţi în stare gravă în spitalele româneşti au pierdut lupta cu boala în ultimele 24 de ore, făcând ca numărul total al morţilor înregistrat în România de la debutul pandemiei să ajungă la 13.698. Dintre decedaţi, 133 sunt bărbaţi, în timp ce categoria de vârstă cea mai afectată rămâne 70-79 de ani, cu 64 de victime. 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, marţi, 15 decembrie, au fost înregistrate 6.171 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 947 de persoane au fost reconfirmate. Numărul morţilor raportat la 24 de ore a fost de aproape 170.

În intervalul 14 decembrie (ora 10,00) - 15 decembrie (ora 10,00), au fost raportate 204 decese (133 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, două decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 58 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 55 decese la categoria de peste 80 de ani. 

190 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru doi pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 12 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 era, marţi, de 12.202. Dintre acestea, 1.255 sunt internate la ATI.

Până ieri, la nivel național, au fost prelucrate  4.461.315 de teste. Dintre acestea, 25.185 au fost efectuate în ultimele 24 de ore. Pe teritoriul României, au fost confirmate 565.758 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 465.050 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 13.698 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

Citit 1146 ori Ultima modificare Marți, 15 Decembrie 2020 18:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.