Sfințirea bucatelor la Miercurea Ciuc

Sfințirea bucatelor la Miercurea Ciuc
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Impresionantul ceremonial de sfinţire a bucatelor cu ocazia Paştelui Catolic s-a desfăşurat duminică dimineaţă în condiţii speciale, la Miercurea Ciuc, la eveniment participând un număr mare de persoane, care au respectat toate restricţiile impuse de pandemia de coronavirus.

Dacă în alţi ani ceremonialul se desfăşura doar pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, autorităţile au decis, în acest an, să extindă zona, pentru păstrarea distanţei fizice. A fost blocată circulaţia pe două bulevarde din centrul oraşului, iar oamenii, purtând coşuri în care se aflau bucate de Paşti, s-au aşezat în ordine într-o zonă în formă de cruce, pe o suprafaţă de circa doi kilometri, potrivit Agerpres.  

"Este ceva extraordinar. (...) Îmi pare bine să văd oameni de ordine care întotdeauna ne-au ajutat la acest eveniment, iar acum îşi fac treaba cum trebuie. Aşa că suntem foarte fericiţi, aproape nu am cuvinte. Ne întâlnim foarte rar, nu prea ieşim din casă, iar acum ne-am întâlnit cu oameni pe care nu i-am văzut de un an de zile. Nu îmi doresc decât să se termine, sper ca în câteva luni să se termine", a spus un bărbat care participa la eveniment.

Citit 539 ori Ultima modificare Duminică, 04 Aprilie 2021 22:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.