Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel, a transmis un mesaj pentru cei care vor cumpăra peşte şi produse din peşte în această perioadă, sfătuindu-i să achiziţioneze doar din locuri autorizate şi să refuze să cumpere dacă au îndoieli privind gradul de prospeţime şi calitatea. Acesta a amintit că în anii anteriori, în urma acţiunilor de control, comisarii instituţiei au găsit mai multe produse neconforme. O abatere frecvent întâlnită în cadrul controalelor este nerespectarea condiţiilor de depozitare şi expunere la comercializare", a mai precizat Paul Anghel.
Peștele se cumpără doar din surse autorizate Scris de George Marinescu

Mai multe din această categorie: