În România, numărul cazurilor noi de COVID-19, în scădere

În România, numărul cazurilor noi de COVID-19, în scădere
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un număr de 1.255 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate de joi și până vineri, pe parcursul a 24 de ore, cu 222 mai puţine faţă de ziua anterioară, fiind efectuate peste 23.000 de teste, a informat, vineri, Ministerul Sănătăţii.

Astfel, între ultimele două raportări, au fost efectuate 6.972 de teste RT-PCR (3.483 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 3.489 la cerere) şi 16.259 teste rapide antigenice.

Conform Ministerului Sănătăţii, 154 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

De la începutul pandemiei și până vineri, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.880.276 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 117 persoane au fost reconfirmate.

Până pe 15 aprilie, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.901.626 de teste RT-PCR şi 9.541.928 de teste rapide antigenice.

În ceea ce privește numărul deceselor, până în prezent, 65.310 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-COV-2 au decedat. În intervalul 14 aprilie (ora 10,00) - 15 aprilie (ora 10,00), au fost raportate 13 decese (șase bărbați și șapte femei).

Citit 559 ori Ultima modificare Vineri, 15 Aprilie 2022 19:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.