În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.063 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 44 mai puține față de ziua anterioară. 109 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Până joi, 21 aprilie, 65.403 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 20-21 aprilie, au fost raportate 19 decese (opt bărbați și 11 femei). Toate decesele înregistrate au fost ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Din totalul pacienților decedați, 12 erau nevaccinați și şapte vaccinați. Unul dintre pacienții vaccinați care au decedat avea vârsta cuprinsă între 50-59 de ani, patru aveau vârsta cuprinsă între 60-69 de ani și doi aveau vârsta cuprinsă între 70-79 de ani.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.367, cu 72 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 229 de persoane, cu patru mai puține față de ziua anterioară. Dintre pacienții internați la ATI, 197 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 89 sunt minori, toți fiind internați în secții.
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 6.248 de teste RT-PCR (2.993 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.255 la cerere) și 13.580 de teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.937.138 de teste RT-PCR și 9.617.384 de teste rapide antigenice.
Pandemia, în România: Cazurile noi de COVID-19, în scădere faţă de ziua precedentă Scris de Roxana Artene Penciu

Etichetat cu

Roxana Artene Penciu
Articole recente - Roxana Artene Penciu
Campionii gimnaziştilor 2022. Fata de 10 care se gândeşte la fericire, nu la bani Peste 700 de contestații la Evaluarea Națională 2022 Concert susţinut de copii şi teatru studenţesc, la Dramatic Concert aniversar „Celelalte Cuvinte” Două festivaluri dedicate lavandei, în acelaşi timp
Mai multe din această categorie: