Sprijinul pentru Ucraina va mai fi necesar multă vreme

Sprijinul pentru Ucraina va mai fi necesar multă vreme
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită oficială în România. Primirea cu onoruri militare a avut loc pe platoul de ceremonii.

Vizita președintelui Frank-Walter Steinmeier are loc în contextul aniversării a 30 de ani de la semnarea, la 21 aprilie 1992, a Tratatului dintre România şi Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa, document-cadru emblematic al istoriei contemporane a relaţiei bilaterale, a informat Administraţia Prezidenţială.

Consultările dintre preşedinţii român şi german s-au concentrat pe modalităţile concrete de dezvoltare şi aprofundare ale relaţiei româno-germane, care are caracter strategic, fiind definită de un dialog politico-diplomatic foarte activ, o dinamică economică în continuă creştere şi contacte interumane speciale, facilitate de minoritatea germană din România şi comunitatea românească tot mai numeroasă din Germania.

O atenţie specială a fost acordată evoluţiilor securităţii regionale, europene şi euroatlantice, generate de agresiunea ilegală a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. În acest context, Frank-Walter Steinmeier a precizat că Germania va rămâne alături de Ucraina în perioada grea prin care trece această ţară. "Şi pentru mine, pentru amândoi este extrem de important ca această legătură strânsă să nu fie doar subliniată, ci şi să o menţinem în viitoarele săptămâni şi luni în care acest război va continua. Şi împreună (...) suntem convinşi că noi, nu doar Germania şi România, ci întreaga Uniune Europeană şi întregul NATO ne vom situa de partea Ucrainei, vom fi lângă Ucraina, o vom sprijini cu tot ce este necesar în această situaţie de urgenţă. Cred că ajutorul nostru, sprijinul nostru va mai fi necesar multă vreme (...). Vom rămâne alături de Ucraina în această cea mai grea perioadă cu care se confruntă, nu îi vom lăsa singuri", a adăugat oficialul german.

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este crucial ca sprijinul Uniunii Europene şi al statelor membre să continue atât pentru Ucraina, cât şi pentru refugiaţii ucraineni, subliniind şi necesitatea adoptării de noi sancţiuni pentru Rusia. Aceasta a subliniat că toate crimele de război comise de trupele ruse trebuie anchetate minuţios şi pedepsite de justiţia internaţională, reiterând că România va sprijini acest proces. Şeful statului a afirmat, de asemenea, că România sprijină propunerea Comisiei Europene privind interdicţia importului de petrol din Rusia, arătând că ţara noastră s-a pregătit pentru această situaţie.

Citit 487 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Mai 2022 17:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.