Niciun progres în cazul exproprierilor de pe "centura mică"
Foto: Marian Calestru

Niciun progres în cazul exproprierilor de pe "centura mică"
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Joi, 26 mai, a avut loc o nouă ședință ordinară a Consiliului Județean (CJ) Galați, de această dată cu prezența fizică a majorității covârșitoare a consilierilor. Chiar și așa, proiectele de hotărâri cu caracter patrimonial privind exproprierile de pe "centura mică" a Galațiului (DJ 251M) nu au trecut, din cauza unei noi abțineri in corpore a aleșilor liberali. De altfel, aceștia s-au abținut de la toate proiectele supuse în dezbatere cu această ocazie, indiferent de domeniul abordat, fie că a fost vorba de investiții sanitare, privind infrastructura, sau cu caracter social. Așa după cum au precizat și în conferința de presă de miercuri după-amiază, consilierii județeni liberali invocă, repetitiv, lipsa de comunicare cu președintele CJ, Costel Fotea, dar și blocarea propriilor amendamente. Totodată, aceștia au precizat că nu sunt împotriva niciunui proiect de dezvoltare la nivel județean, iar abținerea de la vot trebuie înțeleasă în această cheie.
Mai trebuie spus că celelalte proiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței, asupra cărora vom reveni mai în detaliu, au fost adoptate cu voturile consilierilor PSD, ALDE și PMP. Revenind la stadiul lucrărilor de pe "centura mică", interpelat asupra posibilei întârzieri a acestora, Costel Fotea a dat asigurări că pe podul hobanat se va circula la toamnă. "Centura Galațiului o vom finaliza pentru că dumneavoastră nu puteți să o țineți la nesfârșit așa pe motiv că astăzi dimineață nu m-a sunat Fotea sau pentru că Fotea nu m-a luat în brațe să vorbească cu mine. (...) Proiectele nu sunt ale lui Fotea, pentru că el nu este pe persoană fizică aici, este o instituție a statului și a gălățenilor", a declarat președintele CJ. Revenind într-un registru mai prietenos, acesta din urmă a lăsat de înțeles că ar merge la o discuție, "la o cafea", chiar și la sediul PNL.
Până atunci, cel mai probabil, lucrările de pe DJ 251M vor înainta în ritmul lor, iar relocările celor afectați de exproprieri au tot mai mari șanse să se producă în anotimpul rece.

Citit 628 ori Ultima modificare Joi, 26 Mai 2022 17:32

1 comentariu

  • postat de penseonarul minim
    Joi, 26 Mai 2022 17:50
    89.39.81.***
    Fara a ceti articolul ,proproietatile acelea se negociaza intai intre proprietari si cei care le vor vinde statuluoi cu bani buni caci ei stiu cat sa ceara si vor puteao face.proprietarii nu cred ca vor obtine cat cer pe acele proprietati caci se taraganeaza,se manipuleaza,stiri,legi .,oameni pana va iesi cum vor cei ce pot.
    1
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.