Statul concesionează teren arabil, inclusiv vii și livezi

Statul concesionează teren arabil, inclusiv vii și livezi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Între 10 și 12.000 de hectare de teren agricol din proprietatea statului vor fi scoase la licitație pentru prima dată în ultimii doi ani, anunță agrointeligenta.ro. George Sava, directorul general adjunct al Agenției Domeniilor Statului (ADS), a anunțat că terenurile sunt situate în mai multe zone ale țării, acolo unde suprafețele sunt libere de contract.

"Unele nu au fost adjudecate în anii anteriori și nu s-a mai făcut nimic, adică noi încercăm să le scoatem la licitație după doi ani", a declarat George Sava, arătând că terenurile care vor fi scoase la licitație sunt din mai multe categorii agricole. "Avem prima dată terenuri arabile, avem vii, livezi, avem terenurile neproductive, pentru că sunt drumuri sau canale. Sunt și suprafețe forestiere, pentru că au fost împădurite la un moment dat. Dar vom încerca cumva să le putem da împreună, adică unde este terenul arabil trebuie să iei și zona de drum agricol. Dacă nu vom reuși, probabil după aceea vom decide să le dăm pe categorii", a mai explicat șeful ADS.

Licitația ar urma să se deruleze săptămâna viitoare, însă nu s-a precizat încă data exactă. "Noi am făcut deja o broșură cu 10 pași pe care trebuie să îi respecte fermierii și chiar au fost foarte interesați de ce va urma. Cert este că ne-am grăbit cât am putut cu procedurile și aprobările de care am avut nevoie, astfel încât fermierii care participă la licitație și iau terenurile în arendă să poată începe, în cazul celor agricole, lucrările pentru campania agricolă", a mai spus George Sava.

Citit 1252 ori Ultima modificare Marți, 30 August 2022 16:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.