Debitul Dunării, la jumătate din media multianuală

Debitul Dunării, la jumătate din media multianuală
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi relativ staţionar în următoarele zile, în jurul valorii de 2.400 metri cubi pe secundă (mc/s), apoi în uşoară creştere, până la 2.500 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.650 mc/s, potrivit prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, valabilă până la 12 noiembrie, transmite Agerpres.

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în prima parte a intervalului în scădere pe sectorul Gruia – Giurgiu şi în creştere pe sectorul Olteniţa – Tulcea, iar în partea a doua a intervalului vor fi relativ staţionare pe sectorul Gruia – Bechet şi Isaccea – Tulcea şi în scădere pe sectorul Corabia – Galaţi.

Pentru luna noiembrie, hidrologii au estimat un debit maxim al Dunării de 4.000 mc/s, iar cel minim la 2.100 mc/s.

Tot până pe 12 noiembrie, pe râurile din ţară, debitele medii zilnice vor fi în general staţionare și doar izolat sunt posibile creşteri uşoare de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte ca urmare a precipitaţiilor slabe prognozate, pe toată perioada intervalului de prognoză.

Citit 572 ori Ultima modificare Duminică, 06 Noiembrie 2022 17:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.