Încă două zile libere pentru bugetari. Propunerea a fost adoptată de Senat

Încă două zile libere pentru bugetari. Propunerea a fost adoptată de Senat
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Românii vor avea încă două zile nelucrătoare, 6 şi 7 ianuarie, când se sărbătoresc Boboteaza şi Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, scrie HotNews.ro. O propunere legislativă în acest sens a fost adoptată miercuri de Senat, urmând să intre în dezbatere la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Acum, în România există 15 zile libere legale, conform Codului Muncii.

Propunerea legislativă care completează un articol din Codul Muncii a fost adoptată tacit de Senat și prevede ca Boboteaza şi Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, sărbătorite anual pe 6 şi 7 ianuarie, să fie declarate zile nelucrătoare.

"În mai multe state europene, ortodoxe sau catolice, precum Austria, Cipru, Croaţia, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania ori Suedia, ziua de 6 ianuarie a fost inclusă ca sărbătoare legală, zi nelucrătoare, tocmai pentru importanţa ei religioasă. Strâns legată de sărbătoarea Botezului Domnului este cinstirea celui care a săvârşit Botezului Domnului, Sfântul Proroc loan Botezătorul, în ziua de 7 ianuarie, în fiecare an. Pentru creştinii ortodocşi care utilizează calendarul neîndreptat (zis de stil vechi), ziua de 7 ianuarie este importantă pentru că, la această dată, este prăznuită Naşterea Domnului", arată iniţiatorii, în expunerea de motive.

Ţările din Europa în care 7 ianuarie este sărbătoare legală sunt Belarus, Grecia, Georgia, Moldova, Rusia, Ucraina, Cipru.

Citit 2068 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Decembrie 2022 14:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.