Premierul Ciucă a tranșat disputele din PNL

Premierul Ciucă a tranșat disputele din PNL
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Premierul Nicolae Ciucă a intervenit în scandalul provocat de Rareș Bogdan, care a spus că ar vrea schimbarea lui Bogdan Aurescu de la Externe. Ca șef al PNL, Ciucă a vorbit și cu Bogdan, și cu Aurescu, susțin surse guvernamentale, precizând că decizia a fost rapidă: unul rămâne la Bruxelles, celălalt - ministru de Externe.

„Fiecare are atât de multă treabă de făcut, iar în dialogul pe care l-am avut cu ei am stabilit ce avem de făcut în continuare, unul ca reprezentant în Parlamentul European, unul ca ministru de Externe. Celelalte aspecte ale relației dintre ei le vom rezolva în BPN (ședința conducerii PNL - n.r.)”, a spus Ciucă, potrivit surselor citate.

Scandalul a pornit după ce europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, referindu-se la ministrul de Externe, că nu el sau PNL a decis ca acesta să ocupe funcţia de şef al diplomaţiei din România, ci statul. Rareş Bogdan a adăugat că, de-a lungul timpului, România a avut miniştri de Externe excepţionali. Europarlamentarul a afirmat, de asemenea, că ar schimba mai mulţi miniştri, printre care și pe Aurescu.

Ministrul de Externe a spus că nu îl interesează părerile lui Rareş Bogdan.

Citit 515 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Martie 2023 18:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.