Interes în creștere al tinerilor pentru locurile de muncă

Interes în creștere al tinerilor pentru locurile de muncă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Candidații români și-au intensificat căutările pentru un nou job în luna aprilie și au înregistrat, în medie, între 5 și 7 aplicări fiecare, după cum arată datele platformei de recrutare online BestJobs, studiate de Economedia.

Dintre cele aproape 600.000 de aplicări, peste 20% au primit răspuns direct în platformă, angajatorii folosind tot mai des această opțiune pentru a stabili detaliile următoarelor etape.

Per total, peste 150.000 de candidați au fost activi în luna aprilie pe platforma BestJobs, în căutarea unor noi oportunități de muncă. Dintre aceștia, 35% au făcut parte din segmentul de vârstă 25-34 de ani, răspunzând nevoii crescute de candidați pentru rolurile de nivel intermediar. Activi au fost și tinerii de 18-24 de ani, acoperind aproape 20% din totalul candidaților care și-au căutat job în luna aprilie.

Domeniile care au atras cele mai multe aplicări în aceeași lună de primăvară au fost vânzările, cu 100.000 de aplicări, managementul, cu 80.000 de aplicări, și sectorul financiar/contabilitate, cu 55.000 de aplicări. În plus, a crescut și interesul pentru rolurile din Call Center, poziții ce au înregistrat peste 6.000 de aplicări.

Citit 446 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Mai 2023 19:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.