Marcel Ciolacu ar negocia, în weekend, cu sindicatele din Educație

Marcel Ciolacu ar negocia, în weekend, cu sindicatele din Educație
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că este dispus să discute, chiar și în weekend, cu liderii de sindicat din învăţământ şi să facă împreună toate eforturile necesare pentru a evita greva generală.

"Sunt dispus să discut, în orice moment, pe parcursul acestui weekend, cu liderii de sindicat din învăţământ şi să facem împreună toate eforturile necesare pentru a evita greva generală. Am vorbit şi cu premierul Ciucă şi am garanţia că are o disponibilitate similară la dialog", a scris Ciolacu, pe Facebook.

El şi-a exprimat speranţa că liderii sindicali înţeleg că această grevă "produce haos" nu numai în activitatea şcolii, ci şi în vieţile a milioane de familii.

"Credinţa mea sinceră este că putem fi toţi capabili să punem pe primul plan responsabilitatea şi luciditatea. Există cu siguranţă soluţii la care putem ajunge cu calm şi raţiune, în timp ce copiii îşi văd liniştiţi de şcoală. Cred că asta aşteaptă românii şi de la liderii politici, şi de la cei sindicali", a precizat Ciolacu.

Sindicaliştii din educaţie au anunţat încă de miercuri, după întâlnirea cu premierul Ciucă că nu s-a ajuns la un acord şi că greva din învăţământ va începe luni, 22 mai.

Citit 536 ori Ultima modificare Vineri, 19 Mai 2023 19:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.