Se anunță proteste și în justiție

Se anunță proteste și în justiție
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Tribunalul Buzău îşi va suspenda activitatea, săptămâna viitoare, în perioada 6-9 iunie, în semn de protest faţă de preconizatele modificări legate de pensionare din statutul magistratului. Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Buzău solicită imperativ dialog în legătură cu adoptarea oricăror modificări legate de pensionare şi solicită din partea Guvernului predictibilitate şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, relatează Agerpres.

"Solicită imperativ asigurarea resurselor materiale şi umane necesare unei normale organizări a activităţii instanţelor de judecată, în scopul respectării drepturilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", se mai arată în comunicatul transmis de Tribunalul Buzău.

Vor fi, însă, organizate şedinţe de judecată în cauze în care sunt judecate persoane în stare de detenţie, pentru măsuri preventive, drepturi şi libertăţi, ordine de protecţie, ordonanţe preşedinţiale sau probleme legate de minori şi familie. Totodată, Tribunalul Buzău anunţă că va organiza o nouă adunare a judecătorilor pe data de 8 iunie "pentru reanalizarea situaţiei care a generat protestul".

Citit 512 ori Ultima modificare Vineri, 02 Iunie 2023 09:19

1 comentariu

  • postat de MISU
    Joi, 01 Iunie 2023 19:49
    86.124.202.***
    Angajatii din tribunale trebuie să iasă la 45 de ani la pensie si să aibă si pensii speciale minim 25000 de lei NEIMPOZABILI!!! Ce viată duc hahalerele astea si la ce visează vrăbioii .Să facă grevă pînă cînd JOIANNIS o să le aprobe cererile lor ,la casa lui furată din Sibiu,abia în anul... 2026 CÎ
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.