Sindicaliștii din Sănătate anunță grevă generală în 27 iulie

Sindicaliștii din Sănătate anunță grevă generală în 27 iulie
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Consiliul de Coordonare al Federaţiei "Solidaritatea Sanitară", întrunit în perioada 22-25 iunie, a decis continuarea protestelor pentru susţinerea revendicărilor şi actualizarea calendarului acţiunilor de protest, greva generală fiind stabilită în 27 iulie, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

"Acţiunile de protest aflate în desfăşurare vor fi continuate şi accentuate. La ora actuală, Federaţia «Solidaritatea Sanitară» are în plină desfăşurare protestul numit "Demisia din contractele de gărzi suplimentare" (CIM-urile cu timp parţial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază), la care au aderat până în acest moment 1.128 de medici", se menţionează în comunicat. Conform sursei citate, acţiunea îşi arată deja primele rezultate, mai multe spitale mari anunţând că nu vor putea acoperi gărzile din cauza acestei forme de protest.

Astfel, în 29 iunie au loc lansarea unui protest inovativ şi transmiterea solicitărilor de încheiere a Acordului şi Procedurii pentru grevă, iar în 6 iulie, pichetarea unităţilor sanitare din ţară. Totodată, pe 12 iulie va fi organizat un nou miting naţional al angajaţilor din Sănătate în Piaţa Victoriei, în 19 iulie va avea loc greva de avertisment, iar în 27 iulie, greva generală.

În cadrul procedurii desfăşurate pentru a decide declanşarea grevei, Consiliul de Coordonare al Federaţiei "Solidaritate Sanitară" a constatat că nu toţi angajaţii care au semnat pentru grevă au făcut acest lucru utilizând formularele organizaţiei, această situaţie riscând să ridice suspiciuni privind legalitatea declanşării grevei.

"Situaţia a fost determinată de faptul că a doua federaţie reprezentativă a început strângerea semnăturilor pentru grevă înaintea Federaţiei «Solidaritatea Sanitară», o bună parte dintre angajaţi fiind convinşi ca au semnat deja pentru grevă în cadrul acţiunii noastre, deşi au făcut acest lucru pe alte formulare. În unele cazuri angajaţii ne-au trimis semnăturile date pentru grevă pe formularele acelei federaţii. În condiţiile în care cea de-a doua federaţie reprezentativă din Sănătate nu se află în conflict colectiv de muncă (nu intenţionează declanşarea unei greve), Consiliul de Coordonare a decis ca acordul pentru grevă riscă să fie considerat viciat deoarece este dat altei organizaţii, neputând fi luate în considerare acele semnături", se precizează în comunicat.

Acţiunile de protest aflate în curs de desfăşurare şi cele care urmează să fie declanşate au ca scop determinarea guvernanţilor să onoreze solicitările şi aşteptările angajaţilor din sectorul public de sănătate, în forma exprimată în Decalogul revendicărilor Federaţiei "Solidaritatea Sanitară".

Citit 370 ori Ultima modificare Duminică, 25 Iunie 2023 16:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.