Bani de la buget pentru vechiul și noul PNDL

Bani de la buget pentru vechiul și noul PNDL
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Pe finalul lunii iunie, Ministerul Dezvoltării a continuat decontările pentru obiectivele de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL)

Astfel, cinci unități administrativ-teritoriale gălățene au beneficiat de alocări totale de 2,673 milioane lei. Cele mai consistente valori sunt pentru lucrările ce se efectuează la Cosmești – 878.000 lei, Gohor – 712.000 lei și la Scânteiești – 664.000 lei, repartizați în două tranșe. Celelalte decontări vizează proiecte aflate în derulare la Târgu Bujor și la Drăgușeni.

În plus, Ministerul Dezvoltării se preocupă și de viramente în vederea decontării facturilor pentru obiectivele de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. În județul nostru, la Braniștea, lucrările de infrastructură, ajunse la un stadiu fizic de 11%, beneficiază de o alocare bugetară de 904.000 lei.

Citit 473 ori Ultima modificare Vineri, 30 Iunie 2023 17:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.