Klaus Iohannis: „Să ținem cont de avertizările meteo”
Foto: Digi24.ro

Klaus Iohannis: „Să ținem cont de avertizările meteo”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că sistemele de avertizare timpurie cu privire la fenomenele meteo extreme trebuie dezvoltate continuu, subliniind că este deosebit de important să se ţină cont de avertizările meteorologice pentru a se evita tragedii, în contextul în care patru oameni au decedat, miercuri, în țara noastră, în urma furtunilor.

Într-o postare pe Facebook, Klaus Iohannis arată că, în aceste zile, România şi Europa resimt cu intensitate efectele schimbărilor climatice prin furtuni violente, valuri intense de căldură şi incendii de vegetaţie amplificate de temperaturile atipic de ridicate.

"Suntem martori la fenomene meteo extreme cu impact major asupra bunăstării, a sănătăţii şi chiar asupra vieţii cetăţenilor. Pentru a-i proteja pe oameni trebuie să dezvoltăm continuu sistemele de avertizare timpurie cu privire la fenomenele meteo extreme. Este deosebit de important să ţinem cu toţii cont de aceste avertizări meteorologice pentru a evita tragedii. Sunt alături de familiile victimelor şi de toţi cei răniţi în urma vijeliilor din ultimele zile", a menționat șeful statului, joi, pe pagina sa de socializare.

Citit 408 ori Ultima modificare Joi, 27 Iulie 2023 17:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.